06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cum odată cu creşterea salariului minim pe economie a crescut şi valoarea punctului de sancţiune, acesta reprezentând 10% din valoarea salariului minim, poliţiştii gălăţeni de la Rutieră au aplicat în primele zile ale acestui an peste 200 de sancţiuni, la tarife mai mari. „În această perioadă s-au aplicat 267 de sancţiuni contravenţionale, fiecare reprezentând în medie cam trei puncte de penalizare. Lipsa centurii, viteză excesivă, vorbitul la telefon la volan, dar şi trei permise luate din cauza consumului de alcool au fost principalele cazuri pentru care s-a ajuns la sancţionare”, a precizat sinsp. Aurelian Ropotan, de la Serviciul Judeţean al Poliţiei Rutiere Galaţi. În cele 267 de cazuri de sancţionare, cei amendaţi au scos, cu toţii, circa 56.000 de lei pentru greşelile comise.


Articole înrudite