11 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A adus ilegal arme din străinătate ca să se antreneze cu muniţie reală în curtea casei
A adus ilegal arme din străinătate ca să se antreneze cu muniţie reală în curtea casei

Un bărbat a fost arestat preventiv, iar tatăl său a fost plasat sub control judiciar după ce poliţiştii au descoperit la locuinţa acestora un adevărat arsenal de arme de foc. Oamenii legii au descoperit că George Sorin Pospai (39 de ani), originar din oraşul Târgu Bujor, a introdus în ţară trei arme letale şi muniţie aferentă în cursul anului 2015.  Este vorba de un pistol cu glonţ, marca Salve, calibru 6,35 mm, fără serie, şi muniţie aferentă acestuia, respectiv 50 cartuşe cu glonţ; o armă de vânătoare cu două ţevi, marca „Pietro Beretta Gardone”, calibru 12, şi muniţie aferentă, respectiv 18 cartuşe; o armă de tir cu glonţ marca „Wiking”, calibru 22LR, şi muniţie aferentă, respectiv 269 cartuşe cu glonţ.  
”Armele menţionate au fost depozitate în locuinţa celor doi inculpaţi, în locaţii diferite, fiind identificate de către organele de cercetare penală cu ocazia percheziţiei domiciliare. Din cercetări s-a mai stabilit faptul că cele trei arme, precum şi muniţia, sunt în stare de funcţionare”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.
De amintit este că arma de tir cu glonţ marca „Wiking”, calibru 22LR, este prevăzută cu lunetă, componentă de natură să permită ochirea şi atingerea ţintei de la distanţe mari, cu precizie ridicată.
Poliţiştii au stabilit că, în cursul lunii iulie 2016, cu diferite ocazii, George Sorin Pospai şi tatăl lui, Gheorghe Pospai (63 de ani), au tras mai multe focuri de armă în curtea casei unde locuiesc. Judecătoria Târgu Bujor a stabilit zilele trecute legalitatea sesizării instanţei în cazul lui George Sorin Pospai, acesta urmând să fie judecat pentru contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept. Tatăl său, Gheorghe Pospai, va răspunde pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept.


Articole înrudite