05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În ultimii ani administraţia publică locală tecuceană s-a axat pe investiţii privind reabilitarea arterelor de trafic rutier şi pietonal, mai puţin pe reabilitarea şi modernizarea spaţiilor dintre blocuri, zone unde nu s-a intervenit de foarte mulţi ani, iar acest lucru se vede cu ochiul liber. O parte dintre locatarii blocurilor au împrejmuit anumite zone pe care le-au amenajat cum s-au priceput mai bine şi mai ales în interes propriu, iar spaţiile verzi au căpătat de foarte mult timp destinaţia de locuri de parcare. Pe de o parte acest lucru este îndreptăţit, având în vedere faptul că nu există locuri de parcare pentru locatarii blocurilor, iar aceştia sunt oblicaţi de situaţie să se organizeze cum pot. Această situaţie se va schimba în următorea perioadă de timp, pentru o parte dintre cetăţenii oraşului, cei care locuiesc în cel mai vechi cartier, zona din spatele Primăriei, strada Gheorghe Petraşcu, până la restaurant Cina, unde zona interblocuri va intra într-o acţiune de modernizare totală. În acest sens a fost organizată o licitaţie, iar câştigătoare a fost desemnată societatea „Tancrad” Galaţi, cu valoarea de 2.844.600 lei, la care se adaugă valoarea TVA. Lurările au fost demarate pe data de 15 septembrie iar durata de execuţie este de 3 luni şi jumătate de la data semnării contractului.
Cu toate că, teoretic, la începutul anului 2012 tecucenii din acest cartier ar trebui să beneficieze de parcări moderne şi bine creionate, spaţii verzi, precum şi artere de trafic rutier şi pietonal proaspăt reabilitate, perioada poate fi extinsă cu numărul de zile, săptămâni, poate şi luni în care vremea nu va permite efectuarea de lucrări de bună calitate. Odată startul fiind dat, lucrările vor fi efectuate, chiar şi cu întârzieri, iar în primăvara lui 2012 tecucenii din această zonă vor beneficia de un spaţiu interblocuri complet schimbat. Acesta este doar primul pas în ceea ce priveşte reabilitarea spaţiilor interblocuri, următorul cartier care va intra în focul modernizărilor fiind Zona Industrială.


Articole înrudite