05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A scăzut numărul asistenţilor maternali, dar nu şi cel al copiilor în nevoie
A scăzut numărul asistenţilor maternali, dar nu şi cel al copiilor în nevoie
O analiză realizată de către angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi a arătat că în ultimii doi ani numărul asistenţilor maternali din judeţul Galaţi a fost în continuă scădere şi aşa s-a ajuns ca acum să avem cu o treime mai puţini asistenţi maternali decât acum doi ani. „În anul 2009 aveam 600 de asistenţi maternali, iar acum numărul lor a ajuns la 430. Cum nu putem spune că a scăzut numărul copiilor aflaţi în situaţii în care au nevoie de plasare la un asistent maternal, dimpotrivă, am reuşit să echilibrăm lucrurile plasând câte doi copii la un asistent maternal, excepţie făcând acele cazuri în care vorbim de copiii cu nevoi speciale”, a precizat Manon Cristoloveanu, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi. În acest moment, un număr de 40 de copii se află în situaţia de a avea nevoie de plasare la un asistent maternal. Problema apare când este vorba de familii unde sunt câte şase-şapte fraţi şi atunci este extrem de greu, deoarece chiar dacă există dorinţa de a păstra fraţii, aceştia nu pot, de obicei, să meargă toţi în grija unui singur asistent maternal. „Drept cauze ale scăderii numărului asistenţilor maternali nu putem să le omitem nici pe cele financiare, deoarece se ştie că au fost afectate şi salariile lor de reducerile bugetare. Dar nu aceasta a fost principala cauză, deoarece am avut pensionări repetate, dar am exclus şi noi asistenţi din sistem pe motive disciplinare, preventiv, pentru a nu ajunge în situaţia altor judeţe, unde abaterile nesesizate au dus la tragedii. În schimb, cât de greu a fost, asistenţii maternali şi-au primit banii la timp, vorbesc de ultimii trei ani mai ales, deoarece Consiliul Judeţului a făcut mereu eforturi şi a asigurat la timp banii de salarii”, a precizat Manon Cristoloveanu.


Articole înrudite