10 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În ultima zi a săptămânii trecute, poliţiştii rutieri tecuceni au efectuat o acţiune cu specific pentru această perioadă, pe linia combaterii consumului de alcool, ocazie cu care au aplicat nu mai puţin de 164 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 16.826 lei, au fost reţinute 3 permise de conducere, dintre care unul pentru consumul de alcool la volan, a mai fost reţinut un certificat de înmatriculare şi au mai fost aplicate 126 de puncte de penalizare. Nu doar conducătorii auto au intrat în vizorul celor de la rutieră, ci şi ceilalţi participanţi la trafic, 11 dintre aceştia, biciclişti, căruţaşi şi mopedişti, fiind sancţionaţi pentru consumul de alcool.
Conducătorul auto M. Vasile, de 46 de ani, din Tecuci, a fost identificat în trafic conducând autoturismul cu numărul CC 2789 CK, înmatriculat în Bulgaria, având o concentraţie alcoolică de 0,17mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost sancţionat cu 603 lei şi reţinerea permisului de conducere pentru 90 de zile.
A. Ionuţ, de 30 de ani din Galaţi, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Ford Transit cu numărul de înmatriculare TX 2594 XC, a dorit să testeze vigilenţa poliţiştilor rutieri aflaţi în serviciu la intersecţia străzilor 1 Decembrie 1918 şi Transilvaniei şi a circulat pe culoarea roşie a semaforului aflat în funcţiune. A fost sancţionat cu 268 lei şi reţinerea permisului de conducere pentru 30 de zile.
Conducătorul auto Paraschiv Petruţ, din comuna Cosmeşti, a fost depistat la volanul autoturismului marca Dacia 1310 cu numărul GL-03-YDH, care prezenta defecţiuni tehnice grave la sistemul de iluminare, punând în pericol siguranţa traficului pe timp de noapte. A fost sancţionat cu 402 lei şi reţinerea certificatului de înmatriculare până la remedierea defecţiunilor.


Articole înrudite