05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Deşi la nivelul Primăriei există un serviciu juridic unde îşi desfăşoară activitatea 10 jurişti iar Primăria a pierdut în ultimii ani o serie de procese importante, lucru care nu este o noutate pentru nimeni, interesele municipalităţii în instanţă vor fi apărate de o casă de avocatură. Acest lucru a fost aprobat în cadrul şedinţei de Consiliu Local desfăşurată săptămâna trecută iar explicaţiile legate de necesitatea achiziţionării de către Primărie a serviciilor juridice a fost dată de către primarul Galaţiului, liberalul Marius Stan. Acesta a explicat că desemnarea casei de avocatură se va face în baza unei licitaţii dar în acelaşi timp a precizat că acest lucru nu va conduce nici măcar la reducerea numărului de jurişti care lucrează în cadrul serviciului, a cărui activitate a fost criticată de noul edil şef al urbei. Marius Stan a spus că a constatat faptul că cine vrea să facă bani o poate face dând în judecată Primăria şi obţinând astfel câştig de cauză. Ca exemple, Marius Stan a amintit anumite procese care în ultimii ani au fost popularizate de mass-media, lucruri care erau cunoscute şi până acum.
„Am observat că cine vrea să facă bani dă în judecată Primăria şi câştigă. Există un proces în care o persoană fizică a dat în judecată Consiliul Local şi a câştigat 4,5 milioane de lei iar cu penalităţi suma ajunge la 10 milioane de lei. Procesul se reia, Primăria fiind cea acţionată în judecată, deci există un pericol pentru municipalitate”, a declarat Marius Stan.
Dacă Primăria va plăti de la buget o anumită sumă pentru plata serviciilor casei de avocatură care îi va reprezenta interesele în instanţă, acest lucru nu înseamnă că cei 10 jurişti nu vor rămâne în continuare la serviciul juridic din cadrul municipalităţii. Potrivit declaraţiei actualului primar, juriştii vor răspunde de legalitatea întocmirii documentelor la nivelul Primăriei. Marius Stan a ţinut însă să precizeze că angajaţii departamentului juridic sunt evaluaţi ca şi restul angajaţilor din cadrul municipalităţii, fiind practic vorba de efectuarea unui control. Verificarea aflată în curs de desfăşurare va fi urmată de un audit extern, care va fi demarat, potrivit primarului Stan, cel mai probabil la începutul toamnei, după ce vor fi parcurşi anumiţi paşi legali. În condiţiile în care se anunţă tot felul de controale, rămâne de văzut când va începe efectiv şi curăţenia în rândul anumitor persoane cu funcţii de conducere de la nivelul Primăriei, şi nu numai, pe care actualul edil şef al urbei anunţa că o va face dacă va fi ales de gălăţeni ca primar al Galaţiului.


Articole înrudite