04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Americanii vor să investească la Galaţi
Americanii vor să investească la Galaţi
Galaţiul este un oraş cu un potenţial major de dezvoltare, din mai multe puncte de vedere. Poziţia  strategică a acestui oraş, situat pe malul Dunării şi în Regiunea Dunării de Jos - după cum a fost numită în cadrul SUERD (Strategia UE pentru Dezvoltarea Regiunii Dunării) zona care cuprinde judeţele Galaţi, Tulcea şi Brăila - este unul dintre aceste avantaje, care a stârnit interesul unor potenţiali investitori, susţine Sergiu Machidon, CEO al DCC, companie de strategie şi consultanţă. Potrivit informaţiilor furnizate de acesta, în urma unei analize economico-sociale pe care acest grup a făcut-o, s-a constatat că municipiul are un potenţial major de dezvoltare, acesta fiind motivul vizitei pe care acesta a făcut-o recent la Galaţi împreună cu Hayward Melville, consultant în probleme cu US Gouverment şi Co-Founder DCC, unde au purtat o serie de discuţii cu reprezentanţi din conducerea  Primăriei .
„DCC reprezintă câteva fonduri de investiţii străine în România şi care sunt interesate în a investi în astfel de zone strategice, cum este oraşul Galaţi. Strategia de investiţie a DCC presupune o dezvoltare sustenabilă a oraşului, şi anume punctele de interes în acest proces urmăresc obiective cum ar fi revitalizarea unor industrii specifice regiunii, de exemplu fabrici de produse din peşte, crearea de noi business-uri care au în vedere avantajele specifice ale zonei, înfiinţarea de locuri de muncă şi scăderea nivelului de şomaj, dezvoltarea turismului, promovarea Galaţiului în exteriorul României, eficientizarea energetică, protecţia mediului. DCC doreşte o dezvoltare sustenabilă a oraşului prin investiţiile pe care şi-a propus să le aducă în Galaţi şi nu este concentrată în a crea obiective de tipul mall sau doar magazine în acest oraş”, a declarat Sergiu Machidon. Potrivit declaraţiei acestuia, în procesul de cercetare anterioară vor fi implicate mediul privat, mediul social şi academic, ONG-uri, totul fiind făcut cu sprijinul Primăriei Galaţi, perioada destinată investiţiilor în Galaţi fiind gândită pentru următoriii zece ani.
Sergiu Machidon, CEO la DCC, afirmă: „Fondurile de investiţii străine pe care le reprezentăm în România sunt în căutare de locuri pentru plasare a fondurilor în proiecte strategice cu dimensiune majoră, pe o perioadă lungă de timp, care presupun dezvoltarea unei zone sau regiuni şi care au în vedere revitalizarea şi crearea de business-uri specifice regiunii şi care coincid cu obiectivele strategie de investiţie ale acestora”.
Hayward Melville afirmă că investitorii din SUA caută zone în care să îşi poată plasa fondurile pe termen lung şi cuprind, pe lângă obiectivele de business, obiectivele de dezvoltare ale locului în care vin să investească, oraşul Galaţi reprezintând unul din principalele motive ale vizitei lui Hayward Melville in România.
„În urma studiilor amănunţite pe care DCC le va face în următoarele luni în oraşul Galaţi, se vor stabili exact zonele de investiţie şi sumele aferente. Un suport major în acest studiu este oferit de către Primăria Galaţi, care este foarte implicată în a atrage investiţii în oraşul Galaţi şi în a rezolva problemele majore ale oraşului, care depind de lipsa fondurilor financiare”, a mai precizat Sergiu Machidon.
Rămâne de văzut dacă discuţiile pe marginea efectuării unor investiţiii vor prinde şi contur, adică se vor şi concretiza, în condiţiile în care Galaţiul suferă de ani întregi la capitolul investiţii iar judeţul Galaţi ocupă unul din locurile fruntaşe în ceea ce priveşte rata şomajului şi numărul de şomeri.


Articole înrudite