16 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Euforia Iarmarocului Moldovenesc pare să-i fi cuprins în mod deosebit pe conducătorii auto, care în ultimile zile au dat  mult de muncă agenţilor Poliţiei Rutiere Tecuci. Mare parte dintre aceştia şi-au făcut curaj de distracţie cu un păhărel de alcool, alţii au apăsat pedala de acceleraţie mai mult decât permite legislaţia în vigoare iar cea din urma serie de conducători auto, cei distraţi, au „omis” să îşi doteze autoturismul cu necesara rovinietă.
În categoria „amnezicilor” au fost prinşi zece conducători auto doar într-o singură zi, aceştia rămânând pentru o perioadă fără certificatul de înmatriculare.
În ptima zi a săptămânii, poliţiştii rutieri tecuceni au avut de furcă şi cu cei care au uitat să ridice piciorul de pe acceleraţie, fiind constatate nu mai puţin de 67 de cazuri de viteză excesivă, vitezomanii fiind aspru pedepsiţi, valoarea contravenţiilor din această zi fiind în cuantum de 26.899 lei.
Cum canicula din ultima perioadă dă sete excesivă, de acest motiv s-a „agăţat” şi conducătorul auto P.Parashiv din Corod, care încă de la orele dimineţii, la 9.45, a fost surprins la volanul autoturismului cu numărul BC-06-FWN pe raza comunei Corod având o concentraţie alcoolică de 0,50mg/l, alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate probe biologice şi i s-au întocmit actele constatatoare ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art.87, alin 1 din OUG 195/2002 R.
Un alt „amnezic” surprins la volan a fost D.Dănuţ de 41 de ani din Munteni, care a fost depistat conducând autoturismul marca Opel cu numărul provizoriu Bv 043047 fără valabilitate, autorizaţia provizorie fiind expirată. I s-a întocmit dosar penal conform art. 85 alin 1 şi 2 din OUG 195/ 2002 R.


Articole înrudite