09 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Apaterm dă startul la distribuirea cererilor de acordare a ajutorului de căldură
Apaterm dă startul la distribuirea cererilor de acordare a ajutorului de căldură
Apatem a primit în cursul zilei de ieri de la Primăria Galaţi un număr de 30.000 de formulare tipizate de cerere de declaraţie privitoare la acordarea ajutorului de încălzire pe care administratorii asociaţiilor de proprietari sunt aşteptaţi să le ridice începând de azi, ne-a declarat directorul de producţie al Apaterm, Mircea Ispas. „Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari sunt aşteptaţi începând de miercuri la Apaterm, unde pot ridica de la serviciul relaţii clienţi cererile care trebuie completate de membrii asociaţiilor care îndeplinesc condiţiile legale pentru a primi ajutorul de încălzire”, ne-a declarat directorul Ispas.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Galaţi, gălăţenii care îşi încălzesc locuinţa cu ajutorul gazelor naturale şi a combustibilului solid sau petrolier pot lua formularele care tebuie completate de la Comisia de căldură, din incinta Patinoarului.
De ajutoarele pentru încălzirea locuinţei pot beneficia familiile şi persoanele singure care se încălzesc în sistem centralizat şi ale căror venituri nete pe membru de familie sunt mai mici de 786 lei sau, pentru persoanele singure, un venit lunar sub 1.082 lei. În cazul consumatorilor care folosesc gaze naturale şi combustibili solizi sau petrolieri, venitul net lunar pe membru de familie nu trebuie să depăşească 615 lei. Formularul poate fi descărcat şi de pe portalul www.primaria.galati.ro, a declarat Mihai Costache. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, în cursul iernii trecute au primit ajutor de încălzire 25.236 de familii şi persoane singure, dintre care 20.723 s-au încălzit cu energie termică din sistemul cetralizat, 3.436 cu gaze şi 1.077 lemne.


Articole înrudite