09 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Faptul că tecucenii şi-au dorit o schimbare totală la nivelul conducerii administraţiei publice locale s-a văzut ca urmare a rezultatului alegerilor locale din vara acestui an. Acum, însă, cetăţenii municipiului Tecuci vin în puhoi să culegă „roadele încrederii”, asociate cu votul, înscriindu-se în audienţele primarului nu mai puţin de 80 de persoane numai pe data de 10 iulie. Încă de la primele ore ale dimineţii tecucenii au făcut coadă în faţa Primăriei, doar-doar vor reuşi să intre să stea de vorbă cu cel ales. Cum însă audienţele sunt ca un consult la medic, anevoioase, „marea” de solicitanţi a fost invitată să îşi aştepte rândul la umbră, în sala mare a Primăriei, astfel încât cei nerăbdători să îşi rezolve problemele să nu sufere din cauza temperaturii.
Problemele tecucenilor acoperă o paletă destul de vastă de neajunsuri, printre care se regăsesc lipsa locuinţelor, a locurilor de muncă, facturi „gigant” la apă-canal, solicitarea de diverse ajutoare etc. Cetăţenii reclamă faptul că nu au canalizare în zone centrale, utilităţi în alte zone, la fel de centrale, multitudinea animalelor fără stăpân care pun stăpânire pe teritorii întregi, precum şi alte necesităţi citadine. Ofurile sunt multe, numai că cetăţenii sunt nerăbdători să îşi verse necazurile, în speranţa că vor primi ajutor, numai că timpul pare a le fi duşman. Cei 80 de tecuceni înscrişi pe listele de audienţe ale primarului tecucean cu greu îşi puteau face loc într-un program de 8 ore, fiecăruia urmând a i se aloca doar 6 minute, timp în care ar fi trebuit să îşi prezinte problema, primarul să îşi formuleze un răspuns, pe care să îl prezinte solicitantului, iar acest răspuns se doreşte a fi unul bazat pe informaţii reale, venite din partea unor specialişti, funcţionari din cadrul Primăriei Tecuci. Cum niciodată „socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”, mulţi tecuceni vor fi nevoiţi să aibă răbdare până să stea faţă în faţă cu primarul tecucean, căruia să îi spună direct toate nemulţumirile.


Articole înrudite