30 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Baia Comunală e gata, dar nu poate fi deschisă publicului
Baia Comunală e gata, dar nu poate fi deschisă publicului

Deşi Baia Comunală este finalizată şi gata de a fi utilizată de public – o veste ce ar putea fi bună pentru un oraş care tocmai a rămas fără apă caldă menajeră – obiectivul nu va putea fi deschis gălăţenilor. Asta din cauză că aleşii locali nu au votat un proiect de hotărâre prin care Baia Comunală ar fi urmat să fie administrată de Fundaţia "Sportul Gălăţean", o propunere făcută de primarul Marius Stan, în completarea proiectului de hotărâre prin care se aprobau tarifele specifice desfăşurării activităţilor la Baia Comunală. Consilierii locali au aprobat tarifele de la Baia Comunală, dar nu şi administrarea acesteia de către Fundaţia Sportul Gălăţean. Fără un administrator al Băii Comunale, aceasta va rămâne închisă.
Transmiterea Băii Comunale în administrarea Fundaţiei (care ar fi urmat să îşi modifice şi organigrama, pentru angajarea personalului la Baia Comunală) a creat neulţumiri în Consiliul Local. “De ce să fie dată în administrarea unei fundaţii care, fiind ONG, nu poate fi verificată nici de Curtea de Conturi cum face încasările şi ce face cu ele? Consider că este o încercare nepotrivită de a muta baia publică spre entităţi care nu pot fi verificate. Oare nu este tot o modalitate de a face angajări şi la fundaţie, aşa cum s-au tot făcut şi la Calorgal?”, a protestat în şedinţa de CL consilierul ALDE Cristian Dima. În ciuda protestelor primarului Marius Stan, care a precizat că nu a angajat pe nimeni la Calorgal, mai puţin "directorul Cristian Istrate, care a şi demisionat când i-am cerut asta, pentru că am văzut că nu performează", consilierii locali nu au aprobat proiectul.
"Aşa mare pasiune a trezit organigrama de la Baia Comunală... eu nu am înţeles-o... Nu e niciun interes ascuns, pur şi simplu pentru darea în folosire a băii publice e nevoie de mencanic, de femeie de serviciu... De unde pasiunea asta pentru angajarea a 4-5 oameni, n-am înţeles. Nu contează că oamenii şi aşa nu au unde face baie, că nu e apă caldă... Mă aşteptam la oameni mai maturi şi la o gândire matură din partea lor... Baia are acum tarife, este gata şi o vom inaugura, să vadă lumea ce e acolo, că poate şi ăsta e un scop, să nu inaugurăm Baia Comunală. Baia de la Galaţi e una din cele mai civilizate locuri din ţara asta şi sunt convins că la şedinţa extraordinară de săptămâna viitoare va trece şi organigarama. Probabil unii au obligaţii de partid să-şi pună nişte nume acolo", a comentat primarul Marius Stan după şedinţă.


Articole înrudite