05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Noul Birou de Presă al Consiliului Judeţean al Elevilor a fost pus la punct înainte de începerea noului an. Într-o seară friguroasă de decembrie a avut loc şedinţa de mentorat a Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE), în cadrul căreia noii membri ai Biroului de Presă au fost instruiţi cu privire la activitatea care îi aşteaptă. Într-o atmosferă relaxantă şi prietenoasă, cei cinci elevi au acumulat cele mai importante informaţii pe care trebuie să le ştie echipa Biroului de Presă. Cei care vor asigura relaţia cu presa sunt: Iulian Bold (CNVA), Valentina Diana Tiron (CNMK), Andrada Viorela Şerban (CNAIC), Andreea Ciobanu (CNCN) şi George Oanea (CNMK).
„Mentoratul, într-o organizaţie de tipul Consiliului Judeţean al Elevilor este deosebit de important. Ceea ce am făcut noi în acea seară reprezintă, de fapt, piatra de temelie în formarea lor ca membri ai Biroului de Presă. Am încercat, într-un cadru nonformal, să le predau, ca pe o ştafetă, colegilor mei mai mici, tot ce am mai bun şi să le împărtăşesc din experienţa pe care am acumultat-o în cei patru ani de activitate în Consiliu. Voi rămâne în continuare să supervizez din umbră activitatea lor şi să îi ajut acolo unde este nevoie, însă am încredere în ei şi prevăd că, în curând, eu voi lua lecţii de la ei”, a explicat Cătălin Bîrsan, fostul director al Departamentului de Mobilitate, Formare, Informare, Consiliere din cadrul CJE.


Articole înrudite