18 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La finele săptămânii trecute, tecucenii au fost invitaţi să participe la o întâlnire cu cunoscutul caricaturist Ştefan Popa Popas, acesta anunţându-şi prezenţa printre tecuceni cu o expoziţie de mare răsunet. Evenimentul a stârnit emoţii şi …atât, deoarece caricaturistul pare să se fi răzgândit în privinţa vizitei la Tecuci şi a anunţat că întâlnirea se reprogramează. Dezamăgirea celor ce l-au aşteptat pe Ştefan Popa Popas a fost deosebit de mare, mai ales că vernisajul expoziţiei de caricatură dădea startul evenimentelor dedicate zilelor oraşului.
Se pare că în acest an manifestările cultural-artistice au pornit cu stângul, dar poate că acest incident nu este decât unul singular şi nu vor exista surprize ca spectacolele mult aşteptate, cu artişti de renume, să se reprogrameze. Cert este că „golul” lăsat de Ştefan Popa Popas a fost „umplut” cu o expoziţie organizată ad-hoc, iar referitor la „păcăleală”, directorul Muzeului Mixt Tecuci, Laurenţiu Groza, a precizat: „Ne cerem scuze faţă de tecuceni şi faţă de iubitorii de artă pentru că evenimentul nu a mai avut loc. Întâlnirea cu Ştefan Popa Popas se amână, însă Galeria de artă «Gheorghe Petraşcu» vă aşteaptă cu o expoziţie de patrimoniu.” Cu toate scuzele, expoziţia de patrimoniu, compusă din lucrări donate de artiştii care au mai expus pe simezele galeriei, va rămâne un eveniment umbrit de dezamăgirea creată de „ţeapa” cu nume sonor.


Articole înrudite