19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cât costă "bilele lui Pucheanu"
Cât costă "bilele lui Pucheanu"

Amplul program de modernizare a centrului municipiului Galaţi stârneşte opinii contradictorii printre gălăţeni. Unii admiră modernizările aduse vechiului centru, altora nu le sunt pe plac, iar alţii sunt îngrijoraţi de sumele investite de municipalitate. Unul dintre subiectele fierbinţi discutate în ultimele zile se referă la bilele puse la marginile trotuarelor din centru. Postarea unei gălăţence care a adus în discuţie "bilele lui Pucheanu" a incitat la peste 100 de comentarii şi zeci de distribuiri (Vezi foto în Galeria de imagini de mai jos! ↓).

„Am auzit că una singură costă 2900. Înnebunesc dacă e adevărat. O persoană normală, muritoare de rând ca mine, ar trăi câteva luni cu aceşti bani. Aşa că îl rog public pe domn primar să facă public contractul de achiziţie şi prin ce licitaţie a fost atribuit. Sunt aceleaşi firme abonate la borduri, de cei serioşi nu este loc. Îl rog şi pe vice-primar Picu să facă publice de prin sertare toate contractele clientelare, având în vedere că se vrea viitorul primar. Daca aveţi curaj, jucaţi cu cărţile pe faţă“, scrie Andreea Raluca Calu pe o reţea de socializare.

Nu este primul cetăţean care se întreabă cât costă aceste "bile", a căror denumire tehnică este "bolarzi", sumele vehiculate pe reţelele de socializare învârtindu-se în jurul a 3.000 de lei. În acest context, am solicitat Primăriei municipiului Galaţi să ne comunice cum şi la ce preţ au fost achiziţionaţi bolarzii.

„Referitor la solicitarea dumneavoastră vă comunicăm că achiziţia, transportul şi montarea bolarzilor au fost făcute de către constructor în baza contractului pentru modernizarea străzii Domnească, pe tronsonul cuprins între strada Brăilei şi strada Gamulea (Avântului). În urma situaţiilor prezentate de către executantul lucrării privind decontările, preţul unui astfel de element este 275,74 lei fără TVA. În concluzie, preţul de 2.900 de lei vehiculat în mediul online are doar rolul de a dezinforma şi nu se bazează pe nicio informaţie reală. Contractul pentru modernizarea străzii Domnească este în valoare de 4,1 milioane de lei şi a fost atribuit executantului, în urma procedurii transparente de licitaţie publică, derulată în conformitate cu prevederile legale“, precizează biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.

În cadrul proiectului, care include şi montarea bolarzilor, s-a prevăzut modernizarea şi reabilitarea trotuarelor cu pavaje executate din dale de piatră naturală (granit) pe placă de beton, înlocuirea mobilierului urban cu bănci, reabilitarea reţelelor electrice exterioare şi a iluminatului, amenajarea spaţiilor verzi (arbori, arbuşti, flori şi plante perene) şi dotarea cu sisteme de irigaţii automatizate și introducere canalizaţii subterane pentru coborârea reţelelor de curenţi slabi. Proiectul face parte din programul de modernizare a centrului municipiului Galaţi.

Sursa foto: Facebook - Galati si galateni


Articole înrudite