05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Vinerea trecută, la orele prânzului, Consiliul Local al municipiului Tecuci a fost reunit într-o sedinţă „fulger” pentru a dezbate Proiectului de hotărâre privind acordul de colaborare între Consiliul Local şi SC Compania Artistică Mixt Music Show SRL Bucureşti. Obiectul contractului de colaborare se referă la organizarea spectacolului dedicat sărbătorii aniversare de ziua oraşului, ce va avea loc în perioada 1-4 septembrie 2011. Manifestările artistice se vor desfăşura în incinta Oborului tecucean şi nu în Piaţa publică, aşa cum erau obişnuiţi tecucenii. În acest mod, spaţiul de desfăşurare va fi mult mai mare iar „deranjul” fonic va fi mai scăzut, având în vedere faptul că locaţia este la marginea urbei. Suma alocată de Consiliul Local în vederea organizării manifestărilor specifice va fi de 40.000 lei. Compania Mixt Music Show va desfăşura pe parcursul celor trei zile de distracţie şi o serie de activităţi comerciale. Se preconizează ca seria de spectacole ce va avea loc pe parcursul celor trei zile de sărbătoare să fie una de mare amploare. În cele trei zile de manifestări artistice tecucenii vor asista la spectacole sustinute de Proconsul, Alexandra Ungureanu, Andreea Bălan şi Petrişor, Keo, DJ Jungle, Jean de la Craiova, Elisabeta Turcu, Ştefania Rareş, Sânzienele, Unika, toate prezentate de realizatorul TV Cătălin Măruţă împreună cu Ana-Maria şi Victor Mihalache. Pe lângă evoluţiile scenice, tecucenii vor avea parte de distracţii deosebite în parcul organizat special cu acest prilej, dar şi de mese copioase în stil tradiţional românesc. Iubitorii de muzică de toate genurile sunt aşteptaţi să participe la spectacole. De altfel, acest lucru nu poate fi ratat, mai ales că intrarea este liberă.


Articole înrudite