17 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
"Coborâm la prima", eveniment de gală a unui nou film românesc, în Galaţi
"Coborâm la prima", eveniment de gală a unui nou film românesc, în Galaţi

Cea mai nouă producţie cinematografică care este prezentată (şi) la noi, la Cinematograful "Ioan Manole", reuneşte pe ecran, la peste 30 de ani distanţă, doi actori îndrăgiţi de tinerii români, idoli ai ultimei generaţii de adolescenti din epoca comunistă: Teodora Mareş şi Adrian Păduraru. Miercuri, 30 ianuarie, gălăţenii au fost invitaţi la evenimentul de gală a unui nou film românesc, de ultimă generaţie. "Coborâm la prima" a putut fi vizionat la Galaţi, în premieră, de la ora 20:30, la Cinema 3D, în prezenţa echipei de producţie.
Lansat anul trecut, pe 1 iunie, de Casa TIFF ca una dintre cele trei proiecţii speciale pregătite pentru Festivalul de Film International Transilvania - TIFF, de la Cluj-Napoca, filmul este debutul în regie a lui Tedy Necula, un producător şi regizor român de film independent, din tânăra generaţie de artişti ai României şi spune povestea călătorilor dintr-un vagon de metrou, a doua zi după incendiul de la Colectiv. Nevoiţi să petreacă împreună câteva ore pentru că metroul se opreşte între staţii, călătorii încep să se descopere, să înlăture judecăţile şi prejudecăţile pe care le au faţă de cei cu care, din întâmplare, sunt colegi de călătorie.
"Este o poveste inspiraţională pe care o trăim în fiecare zi. Suntem în metrou aşa cum suntem şi în lume, unii lângă alţii. Nu este un film despre Colectiv, dar viaţa nu poate nega evenimentul. Sunt poveşti paralele din vieţile mai multor oameni care se întâlnesc într-o zi cu o semnificaţie specială pentru unii. Oamenii au nevoie de inspiraţie şi poveşti pozitive. «Coborâm la prima» arată spiritul nostru românesc, bucuria de a împărtăşi cu ceilalţi, după ce avem curajul să ne deschidem", spune regizorul filmului, Tedy Necula. "«Coborâm la prima» a fost o provocare rară. Am început acest proiect cu Tedy în urmă cu câţiva ani şi l-am lăsat la dospit, fiind amândoi convinşi că se poate mai mult. Anul trecut, am reluat călătoria şi după câteva luni intense de lucru, am reuşit să-l aducem unde doream. Nu e uşor să spui o poveste a cărei acţiune se desfăşoara în acelasi spaţiu, în timp real, cu personaje diverse, a căror destine se intersectează pentru prima dată. Dar aici e măiestria în storytelling. Şi tot aici e şi bucuria cănd actorii vin şi-ţi spun că de abia aşteaptă să filmeze", spune scenarista Alexandra Axinte.


Articole înrudite