20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sănătatea şi integritatea corporală a gălăţenilor sunt puse în pericol din ce în ce mai des din neglijenţa sau reavoinţa comercianţilor. Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului a efectuat la începutul acestei luni o verificare a preparatelor din carne şi a produselor lactate, în urma căreia au fost aplicate 14 avertismente şi 8 amenzi contravenţionale în valoare totală de 60.000 de lei. De asemenea, 124 kilograme de carne dintre cele 3.000 verificate, au prezentat abateri - au fost oprite temporar de la comercializare 106 kilograme produse în valoare totală de 3.562 lei şi definitiv 7,5 kilograme produse în valoare de 85 lei. În cadrul acţiunii de control au fost controlate doar 10 firme (supermarket-uri, hypermarket-uri, mari reţele de magazine etc.), în 9 dintre acestea fiind depistate nereguli.
De sărbătorile Galaţiului, tarabele la control
Comisarul şef adjunct al CJPC, Carmen Tudor, a precizat că vor efectua mai multe verificări şi vor fi vizate produsele alimentare şi nealimentare specifice sărbătorilor de iarnă, pentru a fi asiguraţi că gălăţenii pot cumpăra fără probleme. De asemenea, la recomandarea directorului Prefecturii, Vasile Pârlog, CJPC va controla şi tarabele cu mâncare ce vor împânzi străzile zonei centrale în perioada sărbătorilor Galaţiului, o acţiune efectuată în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar Veterinară. Vasile Pârlog a adăugat că e imperioasă o astfel de acţiune de verificare deoarece vânzătorii oferă tot felul de produse alimentare şi normele de igienă ridică un mare semn de întrebare.


Articole înrudite