01 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pe lângă activităţile educative şi observaţiile astronomice de zi şi de noapte care se adresează publicului vizitator, Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi desfăşoară şi activităţi ştiinţifice de monitorizare şi calculare a orbitelor corpurilor mici (asteroizi, comete, etc) din Sistemul Solar, date pe care le transmite mai departe, către Minor Planet Center.
Astfel, în luna aprilie, pe parcursul mai multor nopţi, specialiştii din cadrul Observatorului au observat cometa PANSTARRS prin telescopul principal. În urma acestor observaţii, au fost măsurate mai multe poziţii (coordonate cereşti) ale cometei, raportate ulterior la Minor Planet Center, organismul care se ocupă cu centralizarea şi calcularea orbitelor corpurilor mici. Această cometă a fost descoperită în anul 2011, de către observatorul astronomic PANSTARRS 1, din Hawaii, şi a fost una din cele mai spectaculoase comete ce a putut fi fotografiată anul acesta. Cometa PANSTARRS a trecut la periheliu (punctul cel mai apropiat de Soare de pe orbita cometei) pe 10 martie.
„Anul 2013 pare a fi anul cometelor, având în vedere că foarte multe comete pot fi observate prin instrumente de mici dimensiuni, unele chiar şi cu ochiul liber. Una dintre aceste comete este cometa C/2011 L4 (PANSTARRS), care a fost vizibilă şi cu ochiul liber pe parcursul lunii martie. Pe baza imaginilor obţinute în urma observaţiilor cu telescopul, am realizat un scurt film, care prezintă mişcarea cometei pe cer şi în care sunt vizibile cele două cozi ale cometei (coada de praf şi coada ionică). Filmul este disponibil la următoarea adresă: http://www.youtube.com/watch?v=dCho2jY2Dfg,” a declarat muzeograful Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic Galaţi.
Cometele sunt resturi rămase în urma formării Sistemului Solar, fiind numite şi “bulgări de noroi îngheţat”. Nucleul unei comete are dimensiuni mici, şi este alcătuit din rocă, apă, compuşi organici şi gaze îngheţate. În momentul în care o cometă se apropie de Soare, radiaţia solară face ca apa şi gazele să treacă direct din stare solidă în stare gazoasă, astfel aparând coama şi coada, elemente caracteristice pentru o cometă.


Articole înrudite