18 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Comuna Oancea are acum un buldoexcavator
Comuna Oancea are acum un buldoexcavator

Comuna Oancea se bucură, începând de săptămâna aceasta, de utilitatea unui buldoexcavator, investiţie care se ridică la suma de 125.000 euro, bani proveniţi din bugetul local al primăriei comunei, care îi vor fi apoi rambursaţi prin fonduri europene. Conform spuselor primarului Victor Chiriloaie, utilajul este extrem de util pentru comuna Oancea întrucât aceasta e poziţionată la o distanţă destul de mare de reşedinţa de judeţ şi ajutoarele ar ajunge cu dificultate, în cazul unor calamităţi naturale. "E un buldoexcavator de intervenţie în orice moment în caz de calamitate sau în alte situaţii grele care s-ar putea petrece pe teritoriul comunei. Acest utilaj e primit în contextul participării comunei Oancea la GAL Covurlui, un grup de acţiune local care s-a constituit în nordul judeţului. Mai multe localităţi au putut beneficia de o finanţare europeană şi a cumpărat fiecare câte un utilaj", a explicat primarul Chiriloaie, menţionând că utilajul dispune şi de o lamă ce poate fi folosită la deszăpezire.


Articole înrudite