27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Concert caritabil la Galaţi: „Frânturi de zâmbete”
Concert caritabil la Galaţi: „Frânturi de zâmbete”

Prima ediţie a Concertului caritabil „Frânturi de zâmbete” a avut loc sâmbătă, 17 februarie, la Galaţi. Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în sala „Aula Magna” a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Întregul proiect a fost iniţiat şi organizat de Centrul de tineret „Vox Juventis” al Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Galaţi şi s-a desfăşurat în cadrul Concursului naţional cultural-artistic „Unirea - Libertate şi unitate” al Patriarhiei Române. Concertul a promovat elevi talentaţi, cu preocupări artistice, din instituţiile de învăţământ ale Eparhiei Dunării de Jos, dar a avut şi un scop caritativ - de susţinere sufletească şi materială a familiei Hârţanu, formată din 12 copii şi o mamă eroină, care trăiesc într-o casă cu doar 2 camere, în satul Cruceanu, comuna Rădeşti, din nordul judeţului Galaţi. Elevii talentaţi au prezentat un program cultural-artistic ce a constat în interpretarea de melodii din repertoriul muzicii populare şi uşoare, dansuri tradiţionale româneşti şi greceşti, precum şi câteva scenete, aducând publicului participant, prin acestea şi prin entuziasmul şi dăruirea cu care le-au interpretat, bucuria de a fi împreună şi de a putea ajuta semeni de-ai noştri aflaţi în dificutate.
La plecare, în cadrul unor standuri hand-made, participanţii au avut ocazia de a face o faptă bună şi de a achiziţiona mărţişoare, felicitări, tablouri pictate de Mihaela Bîgu, elevă a Colegiului Na­ţio­nal „Costache Negri” din Galaţi, precum şi alte obiecte confecţio­nate de copii din hârtie şi din materiale textile, în tehnicile quilling şi origami.
Fondurile adunate în urma acestui eveniment caritabil au fost dăruite familiei Hârţanu, pentru cumpărarea de rechizite, haine şi alimente atât de necesare celor 12 copii. La final, toţi voluntarii împlicaţi în buna organizare a concertului au primit bine-meritatele diplome.


Articole înrudite