Mircea Iliev, conferenţiar universitar în cadrul Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi, a fost condamnat de Tribunalul Galaţi la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Dascălul, care predă la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică din Galaţi, a fost denunţat de doi studenţi vizavi de obiceiul de a le cere bani pentru a le da notă de trecere la examene. Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina conferenţiarului universitar 27 de infracţiuni de luare de mită, în locuinţa acestuia fiind descoperită suma de 2.700 de lei, dar şi o listă, unde Mircea Iliev îşi nota cu conştiinciozitate studenţii care plătiseră pentru a promova la disciplina la care preda. Conferenţiarul cerea 100 de lei de la fiecare student pentru a obţine nota 5, iar banii îi erau înmânaţi fie la biroul său de la Universitate, fie direct la locuinţa dascălului. Tribunalul Galaţi a decis la sfârşitul săptămânii trecute să îl condamne pe Mircea Iliev la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, menţinând şi măsura controlului judiciar luată faţă de acesta în cursul procesului penal.