04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Conferinţă despre colectarea selectivă a deşeurilor, la Galaţi
Conferinţă despre colectarea selectivă a deşeurilor, la Galaţi
Conferinţa regională intitulată „Mai puţine deşeuri la Marea Neagră/Less waste in the North West” a fost deschisă ieri dimineaţă la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, în prezenţa a mai multor reprezentanţi ai instituţiilor care se ocupă de problemele ecologice din România, Republica Moldova, Ucraina şi Bulgaria. Prin intermediul acestei conferinţe, care se desfăşoară în perioada 24 - 25 octombrie, organizatorii îşi propun să sensibilizeze opinia publică în privinţa manipulării a deşeurilor în regiunea de nord-est a Mării Negre.
„O primă conferinţă care a avut drept temă problema deşeurilor am organizat-o în urmă cu 18 ani. De atunci, tot vorbim de gunoaie, încercând să schimbăm modalitatea de gândire - de a arunca tot într-un singur coş.Trebuia să avem în atenţia noastră reducerea unei cantităţi de deşeuri”, a spus Petruţa Moisi, preşedintele Centrului de Consultanţă Ecologică Galaţi. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană şi cuprinde, în special, împărtăşirea modului în care pot fi păstrate resursele, în vederea conservării şi a protejării mediului înconjurător. Astfel, reprezentanţii organizaţiilor ecologice au susţinut prezentări în care era ilustrată importanţa colectării selective, a ocrotirii naturii şi de a aranja deşeurile pentru a fi reciclate.
„Unul dintre obiectivele principale este reducerea volumului de deşeuri solide din depozite şi îmbunătăţirea stării mediului. De fapt, acesta poate fi atins prin promovarea colectării separate a deşeurilor menajere solide. Proiectul va fi desfăşurat timp de un an şi jumătate şi ne adresăm, în mod direct, autorităţilor locale, instituţiilor de învăţământ, a celor responsabile cu deşeurile şi fermierilor. De asemenea, indirect, ne adresăm populaţiei”, a explicat Victor Cotruţă, reprezentantul Centrului Regional de Mediu din Republica Moldova.


Articole înrudite