17 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În perioada 15-30 iulie, comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi au desfăşurat o serie de acţiuni de control atât în mediul urban cât şi în mediul rural privind calitatea  produselor/serviciilor, condiţiilor de comercializare în unităţile de alimentaţie publică (unităţi fast-food, restaurant auto-servire, bufet tip expres, pizzerie, snack-bar, bar, terase, rotiserii, braserii, berării etc.)
Au fost controlaţi 14 operatori economici. Principalele deficienţe constatate:
- materii prime folosite la prepararea meniurilor fără niciun element de identificare-caracterizare referitor la producător, dată producţie, termen de valabilitate. De exemplu: ouă de găină, cârnaţi, burtă de vită, ceafă de porc, crap, pulpe de pui etc.
- nerespectarea temperaturilor de păstrare şi a stării termice. De exemplu: carne de  pasăre, carne  de porc şi carne de vită recepţionată în stare refrigerată  supusă porţionării şi păstrată pentru preparare ulterioară în stare congelată.
- preparate culinare la care nu s-a putut informa data preparării, termenul de valabilitate. De exemplu: carne fiartă de pui, burtă fiartă de vită.
- produse cu termen de valabilitate depăşit. De exemplu: brânză de vaci, drojdie, sos de soia.
- aparate frigorifice destinate păstrării materiilor prime care  nu sunt dotate cu instrumente de măsurare a temperaturii.
- nu erau afişate în lista meniu gramajele aferente fiecărui preparat culinar în parte.
- nu se indica gramajul pentru băuturile calde servite (cafea, capuccino).
- spaţii de alimentaţie publică, cum ar fi baruri, în care nu există sisteme de ventilare deşi se fuma în aceste spaţii.
„În urma controlului tematic efectuat s-au aplicat 10 amenzi contravenţionale în valoare de 14.750 lei  precum şi avertismente” declară comisarul şef Aurel Panfile.


Articole înrudite