02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dedeman a achiziţionat în luna decembrie a anului trecut terenul de 32.000 mp scos la vânzare de către dezvoltatorul GTC România, care a anunţat la mijlocul lunii noiembrie scoaterea la vânzare a terenului de la Galaţi. În luna decembrie a anului trecut au avut loc ultimele etape ale procesului de vânzare-cumpărare dintre cele două părţi. Terenul este localizat în zona de vest a oraşului, pe strada Prelungirea Brăilei, în apropierea şoselei de centură.
Mallul Galleria Galaţi, care nu se va mai construi, trebuia să ofere o suprafaţă închiriabilă de 28.000 mp. Iniţial, investiţia anunţată a fost de 70 de milioane de euro. GTC a anunţat încă din august anul trecut că vrea să vândă terenul din Galaţi pentru 4,2 mil. euro. Pe acest lot, israelienii intenţionau să dezvolte al cincilea mall din reţeaua Galleria. Iniţial, în acest proiect era implicată şi compania italiană Cefin, însă în iunie 2011 terenul a fost preluat integral de GTC. Acum terenul aparţine Dedeman, care nu are niciun magazin în Galaţi.


Articole înrudite