17 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Conducerea Direcţiei de Resurse Umane a comunicat conducerii Transurb că prevederile contractului privitor la transportul angajaţilor, care expirau la data de 1 martie, vor fi prelungite cu încă o lună de zile. „Ni s-a comunicat că actualul contract, care expiră la data de 1 martie, va mai fi valabil încă o lună de zile. Noi am transmis zilele trecute oferta noastră de preţ legată de asigurarea transportului angajaţilor. Vom vedea ce va prevedea noul contract şi aici mă refer la numărul mijloacelor de transport puse la dispoziţie de Transurb, precum şi numărul salariaţilor pe care îi vom transporta zilnic la locul lor de muncă, respectiv înapoi la locul lor de muncă”, ne-a declarat directorul general al Transurb, Genica Totolici. Potrivit informaţiilor noastre, va mai exista o societate care ar urma să participe şi ea la asigurarea transportului angajaţilor, fiind vorba de o firmă care a închiriat mai multe autobuze de la societatea Dumony, intrată în insolvenţă, dar care a şi cumpărat autobuze din Germania şi care a depus de asemenea o ofertă privind preţul pentru transport. În condiţiile în care actualul contract a fost prelungit încă o lună de zile, rămâne de văzut care va fi verdictul dat în acest caz.


Articole înrudite