02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Procurorii anticorupţie au atacat cu recurs decizia Curţii de Apel Galaţi, care l-a achitat  pe Neculai Chifan, fost conferenţiar universitar la Universitatea “Dunărea de Jos”, în procesul de corupţie în care fusese inculpat. Asta după ce Tribunalul Galaţi îl condamnase iniţial pe fostul prodecan al Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos" Galaţi la şase luni de închisoare, dar cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi l-au pus sub acuzare pentru luare de mită la sfârşitul lunii aprilie 2011 pe Chifan, fost prodecan al Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos" Galaţi. Inculparea conferenţiarului universitar a venit după ce acesta a fost filmat cu camera ascunsă de către reporterii unui post de televiziune când cerea bani în faţa Universităţii din Galaţi de la un fost student pentru a-i da lucrarea de licenţă. Fostul prodecan a promis cu aceeaşi ocazie că va elibera alte 30 de lucrări de licenţă realizate de studenţii absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos" Galaţi, al căror îndrumător a fost tot el, în schimbul unor sume de bani variind între 100 şi 200 euro, în funcţie de notele obţinute de acei studenţi la susţinerea lucrărilor de licenţă. După declanşarea scandalului, Neculai Chifan a fost nevoit să îşi dea demisia de la Facultatea de Ştiinţe. Fostul conferenţiar universitar poate cere revenirea sa la catedră dacă şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va menţine decizia Curţii de Apel Galaţi.

Articole înrudite