04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Doctorul Cristian Andrei le-a explicat liceenilor din Galați cum să gestioneze tentațiile divertismentului adresat adulților, într-un nou format al  programului educativ „Antrenat de Majorat”
Doctorul Cristian Andrei le-a explicat liceenilor din Galați cum să gestioneze tentațiile divertismentului adresat adulților, într-un nou format al programului educativ „Antrenat de Majorat”

Galați, 17 Februarie 2020. Asociația Joc Responsabil continuă seria seminariilor din cadrul Programului „Antrenat de Majorat” dedicat adolescenților aflați în pragul majoratului și, pe fondul pandemiei de coronavirus, și-a adaptat formatul, lansând o variantă online de campanie educativă. Liceul Tehnologic Paul Dimo și Liceul Tehnologic Radu Negru din Galați au beneficiat de un astfel de seminar.  Programul de educare „Antrenat de Majorat” este dezvoltat și implementat de Asociația Joc Responsabil cu sprijinul financiar al Game World.

Sub forma unor discuții interactive, care au avut loc pe o platformă online de videoconferințe, Dr. Cristian Andrei, psihiatru, expert în problematica jocurilor de noroc și ambasador al Asociației Joc Responsabil, le-a vorbit celor aproape 100 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a ale Liceului Tehnologic Paul Dimo și Liceului Tehnologic Radu Negru din Galați despre conceptul de noroc, ce este cu adevărat important în relaționarea socială și cum trebuie să reacționeze adolescenții la tentațiile divertismentului adresat adulților. De asemenea, Dr. Cristian Andrei a subliniat modul în care adolescenții trebuie să se poziționeze în raport cu valoarea și câștigarea banilor și a vorbit despre modalitățile de afirmare a adolescenților, altfel decât prin consumul de distracție sau câștigul rapid de bani.

Antrenat pentru Majorat își propune să abordeze adolescenții din mai multe perspective – jocuri, bani, prietenie, noroc – precursori care pot duce la tulburarea de control în jocul de noroc. Dacă educăm adolescenții, vom avea viitori adulți responsabili care, dacă vor dori să consume servicii de joc de noroc, o vor face în cunoștință de cauză”, a spus Dr. Cristian Andrei.

„Profesori și elevi am încercat să definim „norocul” și „ghinionul” pentru ca în final să realizăm că, de fapt, ghinionul este o altă față a norocului și că o persoană câștigă atunci când a învățat să piardă. Activitatea a fost antrenantă și s-a desfășurat într-o atmosferă destinsă, propice comunicării, dr. Cristian Andrei fiind posesor al unui fin simț al umorului. Seminarul a fost un adevărat prilej de reflecție și de clarificare a anumitor lucruri atât pentru tinerii aflați la vârsta majoratului, cât și pentru cadrele didactice”, spune Narcisa Moisii, organizatorul întâlnirii de la Liceul Tehnologic Paul Dimo din Galați.

Prin lansarea campaniei online „Antrenat de Majorat”, Asociația Joc Responsabil își continuă implicarea în proiecte de responsabilitate socială, folosind tehnologia pentru a se adapta noului context generat de actuala pandemie. Totodată, este o dovadă a angajamentului industriei jocurilor de noroc de a se implica pe termen lung în comunitățile în care își desfășoară activitatea precum și a solidarității față de întreaga societate pentru a trece cu bine peste această perioadă dificilă.

„Piața jocurilor de noroc s-a dezvoltat mult în ultimii ani, iar operatorii din această industrie, la fel ca orice actor important dintr-o economie, trebuie să acționeze astăzi astfel încât să fie responsabili față de toți cei cu care interacționează direct și indirect. Știm cu toții că, practicate fără măsură, jocurile de noroc pot genera probleme sociale, tocmai de aceea, prin intermediul Antrenat de Majorat ne propunem să contribuim activ la educarea tinerilor privind adoptarea unei atitudini responsabile față de tot ceea ce înseamnă distracție pentru adulți și implicit față de jocurile de noroc”, spune Ovidiu Iosif, Director Executiv al Asociației Joc Responsabil.


Articole înrudite