08 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a declarat săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, că drumul expres Brăila - Galaţi, proiect transferat de Ministerul Transporturilor la CJ, trebuie realizat în parteneriat public - privat.
"Este un proiect al Ministerului Transporturilor. Noi dorim să îl preluăm la nivelul judeţului Brăila, pentru că mare parte din drum este pe teritoriul Brăilei. Îl luăm în parteneriat public - privat, noi să punem o parte din terenuri, că avem acolo, iar Galaţiul să vină cu o parte din bani şi să se facă această legătură rutieră. Noi câştigăm, ei câştigă, se va pune barieră cum e în toată lumea şi vor fi recuperate fondurile", a explicat Stancu.
Preşedintele CJ a spus că nu susţine ideea ca drumul să fie făcut pe patru benzi, conform proiectului iniţial gândit în 2007, ci pe două benzi, pentru că sunt suficiente pentru traficul din această zonă a ţării.
Proiectul drumului expres Brăila - Galaţi, conceput în urmă cu cinci ani de zile, prevedea realizarea unei şosele cu o lungime totală de 10 kilometri, cu patru benzi de mers, construită în paralel cu actualul DN 22B (digul Brăila - Galaţi), la o distanţă de circa trei kilometri de acesta.


Articole înrudite