06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Consiliul Judeţului a anunţat că anul acesta contractul pentru lucrările de deszăpezire a fost câştigat, în urma licitaţiei organizată la jumătatea lunii octombrie, de către SC Drumuri şi Poduri SA. Valoarea totală a contractului este de 11 miliarde de lei vechi, suma fiind repartizată astfel: 4 miliarde pentru perioada 1 noiembrie 2011 – 31 decembrie 2011 şi 7 miliarde de lei vechi pentru perioada 1 ianuarie 2012 – 15 martie 2012. SC Drumuri şi Poduri SA Galaţi este pregătită să intervină în perioada rece cu 5 freze, 3 autogredere, 6 gredere semipurtate, 4 Wole, o lamă, o sărăriţă, 4 autobasculante şi 6 autocamioane pentru însoţirea utilajelor de intervenţie.
„Suma alocată anul acesta este la fel ca şi cea alocată anul trecut. Pentru anul trecut au fost pregătite 2.000 de tone de zgură, nisip şi sare, iar pentru acest an stocurile se ridică la aceeaşi cantitate”, a precizat preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac.
În iarna 2009 – 2010 CJ Galaţi a alocat 10,9 miliarde de lei vechi, bani la care s-au adăugat alte peste 5,3 miliarde de lei vechi care au reprezentat intervenţiile neprinse în buget şi care s-au recuperat de la Guvern. Au fost folosite în total 4.000 de tone de material antiderapant şi pentru combaterea poleiului şi 980 de panouri parazăpezi, reprezentând aproximativ 7 km lungime. Acelaşi număr de panouri parazăpezi va fi folosit şi anul acesta. În iarna 2008 – 2009 contractul de deszăpezire a avut o valoare de aproximativ 10 miliarde de lei vechi, din care s-au plătit doar 5,7 miliarde de lei vechi, folosindu-se atunci 2.633 de tone de material antiderapant.


Articole înrudite