04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Surpriză neplăcută la înscrierea pentru liceu a elevilor care au împlinit deja 18 ani. Doar 53 de tineri şi-au manifestat intenţia de a urma cursurile unui liceu la fără frecvenţă sau seral la Galaţi. Asta în condiţiile în care un număr neaşteptat de mare de elevi gălăţeni a decis să nu se mai înscrie la liceu, fiind vorba de aproape 1.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a, fie pentru că nu au susţinut examenul de absolvire a celor opt clase, fie pentru că nu şi-au exprimat dorinţa de a urma un liceu. Vor fi înfiinţate patru clase la Grupul Şcolar „Sfânta Maria”, Grupul Şcolar „Anghel Saligny”, Grupul Şcolar Metalurgic Galaţi şi Colegiul Tehnic „Radu Negru”. Numărul elevilor înscrişi este mult prea mic pentru cele patru clase, însă tinerii care au împlinit 18 ani se pot înscrie în continuare, chiar dacă perioada de înscriere obişnuită s-a încheiat pe 25 iulie. „Vom continua înscrierile pentru că dorim ca aceşti copii să fie şcolarizaţi. Înscrierile vor continua până la începutul anului şcolar”, ne-a declarat inspectorul şcolar general Laura Marin.

Promovabilitate de 70% la evaluarea naţională

Pentru a se înscrie la liceu, elevii care au împlinit 18 ani trebuie să se prezinte cu foaia matricolă de absolvire a scolii gimnaziale (8 clase) în copie şi original, dar şi copie după actul de identitate. După afişarea rezultatelor admiterii, elevii au obligaţia să se prezinte la unitatea şcolară la care au fost admişi în intervalul 1 august – septembrie 2012 pentru înscriere cu următoarele documente: foaie matricolă de absolvire a gimnaziului în original, fişa medicală şi cererea.
Deşi subiectele au fost apreciate ca fiind mai uşoare decât cele de anul trecut, doar 70% dintre absolvenţii de clasa a VIII-a din Galaţi au reuşit să ia note peste 5 la evaluarea naţională, faţă de 80% în 2011. De amintit este şi că 151 de elevi au decis să nu mai se mai prezinte la examenele de Limba Română şi Matematică. Din cei 5.432 absolvenţi ai clasei a VIII-a din Galaţi, au participat la evaluarea naţională un număr de 4.757 de elevi, iar 4.115 şi-au exprimat dorinţa de a-şi continua studiile la licee.


Articole înrudite