03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sala de conferinţe a Grădinii Botanice a fost sâmbătă dimineaţă neîncăpătoare pentru zecile de copii şi părinţi precum şi profesori care au participat la lansarea proiectului „Eco-educaţia pentru comunitate”, derulat de Asociaţia Judeţeană a Pescarilor Sportivi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. Zecile de elevi care au umplut până la refuz sala de conferinţe, care au primit câte un ghiozdan verde „dotat” cu o şapcă verde, un tricou alb şi o agendă, au ascultat cu atenţie prezentarea pe scurt a proiectului, care a fost făcută de preşedintele AJPS Galaţi, Ion Ştefan. Acesta a spus că unul dintre obiectivele importante ale proiectului este de a-i face pe elevi să înţeleagă importanţa protejării mediului, Ion Ştefan prezentând acţiunile care se vor derula, printre care se află un marş al bicicliştilor, ecologizarea unor parcuri din oraş, un concurs la care vor participa grupe de elevi însoţiţi de părinţi şi un profesor, marele premiu fiind o excursie în Delta Dunării. Preşedintele AJPS Galaţi, Ion Ştefan, a lansat o invitaţie tuturor elevilor de a se înscrie în concurs, accesând site-ul www.eco-comunitate.ro, şi a ţinut să remarce faptul că ocrotirea mediului trebuie să devină un lucru normal.
Inspectorul şef al ISJ Galaţi, Doru Resmeriţă, a ţinut să sublinieze că anul trecut, când s-a conceput proiectul, s-a ajuns la concluzia că elevii ştiu codul culorilor în ceea ce priveşte deşeurile, în timp ce părinţii lor nu îl cunosc. Inspectorul şcolar general a ţinut să spună că elevii îşi pot învăţa părinţii în privinţa importanţei protecţiei mediului şi a subliniat şi rolul pe care trebuie să îl aibă întreaga comunitate.
La lansarea oficială a proiectului au fost prezenţi şi au luat cuvântul şi prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea, care a afirmat că autorităţile sunt interesate de iniţiativele care au ca ţintă protecţia mediului, precum şi directorul societăţii Electrica Galaţi, Iulian Aramă, care a făcut câteva precizări legate de importanţa şi rolul energiei verzi.


Articole înrudite