26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fenomene demografice îngrijorătoare în judeţul Galaţi
Fenomene demografice îngrijorătoare în judeţul Galaţi

Îmbătrânirea demografică în judeţul Galaţi se accentuează neîntrerupt din 2017 şi până în prezent. Sporul natural continuă să fie negativ, numărul naşterilor este în continuare sub cel al deceselor.
Potrivit datelor înregistrate de Direcţia Judeţeană de Statistică Galaţi, în luna mai 2018, în judeţul Galaţi numărul deceselor înregistrate în luna mai 2018, în judeţul Galaţi a fost de 593 persoane, mai puţin cu 85 cazuri faţă de luna precedentă, dar mai mult cu 48 cazuri faţă de luna mai 2017. În aceeaşi perioadă, s-au înregistrat 366 născuţi-vii, mai mult cu 73 născuţi-vii decât în luna aprilie 2018. Numărul născuţilor-vii în luna mai 2018 a scăzut cu 89 născuţi-vii faţă de luna corespunzătoare a anului precedent.
”În luna mai 2018 s-a înregistrat un spor natural negativ (numărul născuţilor-vii minus numărul decedaţilor), excedentul numărului de decedaţi faţă de numărul născuţilor-vii fiind de 227 persoane”, se arată în comunicatul Direcţiei Judeţene de Statistică Galaţi. Datele statistice mai arată că numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna mai 2018 a fost 4, cu 2 cazuri mai mult faţă de luna precedentă, dar mai puţin cu 2 cazuri faţă de luna mai 2017, iar în privinţa nupţialităţii şi divorţialităţii: la oficiile de stare civilă, în luna mai 2018 s-au înregistrat 253 căsătorii, în creştere cu 26 căsătorii comparativ cu luna precedentă. În luna mai 2018 s-au înregistrat cu 23 căsătorii mai puţin faţă de luna corespunzătoare din anul 2017. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi la primăriile teritoriale, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.202/2010, în luna mai 2018 s-au pronunţat 78 divorţuri, mai mult cu 7 cazuri faţă de luna precedentă, dar mai puţin cu 18 cazuri faţă de luna corespunzătoare din anul 2017.


Articole înrudite