Consiliul Judeţean Galaţi a organizat la Balta Zătun, unul dintre cele mai frumoase locuri de agrement din ţară, o nouă ediţie „Cupa Danubius – Depăşim limitele împreună” Memorial Cristea Vasile, dedicat persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.
Acest eveniment de suflet, aflat la 32-a ediţie, a fost organizat în parteneriat cu Asociaţia „Sporting Club” Galaţi şi a reunit peste 140 de participanţi din 18 judeţe din ţară, precum şi din Republica Moldova.
„Acest eveniment este mai mult decât o competiţie sportivă, este dovada că adevărata forţă vine din inimă, din solidaritate şi prietenie şi că puterea interioară nu poate fi îngrădită de limitele fizice. Este, totodată, un prilej de a aduce împreună, aici, la Galaţi, oameni care ne inspiră prin perseverenţă, curaj şi determinarea de a transforma limitele în oportunităţi. Ca în fiecare an, am asigurat toate cele necesare pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a competiţiei: cazare, masă, transportul la locul concursului şi premii pentru participanţi”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Pescarii care au reuşit să-şi treacă în palmares cele mai frumoase capturi, precum şi cel mai tânăr pescar, au fost răsplătiţi cu premii constând în articole sportive, diplome şi cupe.
Concurenţii mai puţin pasionaţi de pescuit au avut la dispoziţie la Balta Zătun şi alte posibilităţi de petrecere a timpului liber, fiind organizate şi o serie de concursuri de tir cu arcul, atletism, şah şi căţărare.
„Toţi participanţii merită felicitări şi le mulţumim pentru exemplul de voinţă şi demnitate pe care ni-l oferă!”, a arătat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
Galerie de imagini, mai jos!