29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţencele pedalează în ţinute retro la SkirtBike Galaţi ediţia a III-a
Gălăţencele pedalează în ţinute retro la SkirtBike Galaţi ediţia a III-a

Asociaţia BikeWorks organizează la Galaţi, duminică, 05 august 2018, cea de-a III-a ediţie a SkirtBike Galaţi. Potrivit organizatorilor, evenimentul va îmbina pasiunea pentru pedalat cu călătoria în timp şi, mai mult decât atât, cu scopul principal al evenimentului: promovarea ciclismului şi în rândul reprezentantelor sexului frumos.
În Galaţi, SkirtBike-ul a fost organizat pentru prima dată în 2016 de către asociaţia BikeWorks. Evenimentul a adunat peste 100 de participante încă de la prima ediţie, iar în 2017 numărul participantelor s-a dublat, depăşind cele două sute de numere pregătite pentru start. Anul acesta organizatorii pregătesc cea de-a III-a ediţie la care aşteptă şi mai multe participante pe două roţi. Întâlnirea biciclistelor va avea loc pe platoul din faţa Sălii Sporturilor, la ora 17:00, urmând ca grupul de doamne şi domnişoare să parcurgă un traseu de aproximativ 7 km pe ruta Str. Brăilei - Str. Domnească - Grădina Publică. Pe întregul traseul se va merge doar pe prima bandă a străzilor parcurse, în ritm uşor, de plimbare. Coloana va fi deschisă, flancată şi închisă de membrii BikeWorks.

Tema de anul acesta: Retro Chic

"Evenimentul SkirtBike Galati promovează mersul pe bicicletă într-un stil lejer şi colorat, unde rochiţele şi fustele sunt articolele vestimentare preferate. În concordanţă cu călătoria în timp, ne dorim să aducem anii ‘50 şi ‘60 înapoi în contemporan, pe biciclete. Doamnele şi domnişoarele sunt deci invitate să îşi caute cele mai frumoase vestimentaţii şi accesorii în ton cu tema de anul acesta, Retro Chic inspirată de tendinţa anilor 1950-1960, perioadă în care mersul pe bicicletă a cunoscut o popularitate remarcabilă şi în rândul femeilor. Participantele înscrise la eveniment vor primi cadouri din partea sponsorilor şi la finalul plimbării vom pregăti şi binecunoscuta tombolă cu premii care va avea ca premiu principal o bicicletă Pegas, dar şi multe alte cadouri. Seara se va încheia tot în Grădina Publică pe ritmurile unui concert live susţinut de Florin Chiriac and the Hippie Band. La fel ca şi anul trecut, evenimentul are şi o latură filantropică. La finish vom pregăti o urnă de donaţii pentru femeile abuzate şi copiii defavorizaţi din cadrul Fundaţiei Familia. Banii strânşi din donaţii vor fi redirecţionaţi integral către această fundaţie", menţionează organizatorii.
Pentru participarea la SkirtBike Galaţi ediţia a III-a este necesară completarea formularului disponibil online. Vârsta minimă legală de circulaţie pe drumurile publice este de 14 ani, aceasta fiind şi vârsta minimă de participare la eveniment.


Articole înrudite