15 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţeni care vor scăpa de datorii
Gălăţeni care vor scăpa de datorii
Dacă cei mai mulţi dintre gălăţeni nu vor scăpa de achitarea birurilor datorate anul acesta către bugetul municipalităţii, fie că este vorba de impozitul pe locuinţe, maşini sau alte categorii de taxe şi impozite locale, sunt şi contribuabili care vor deveni bun-platnici chiar dacă nu îşi vor achita debitele.  Consilierul local PDL Mihai Alin, membru al comisiei de buget-finanţe din cadrul Consiliului Local, ne-a declarat că la următoarea şedinţă de Consiliu Local ar urma să fie supus aprobării un proiect de hotărâre care prevede anularea creanţelor în sumă de maxim 40 de lei înregistrate la data de 31 decembrie 2011. „Este  vorba de ştergerea datoriilor de maxim 40 de lei pe care le înregistrează la data da 31 decembrie 2011 persoanele fizice la bugetul local. Unul din motivele principale pentru care se intenţionează  luarea acestei decizii este faptul că pentru recuperarea unei datorii care nu depăşeşte 40 de lei sumele care sunt cheltuite în acest scop, cum ar fi de exemplu pentru trimiterea prin intermediul poştei a somaţiilor de plată sau declanşarea procedurilor de executare silită, sunt mai mari”, ne-a declarat consilierul Mihai Alin. Astfel, gălăţenii care vor figura ca datornici în evidenţa Primăriei la data de 31 decembrie cu sume de maxim 40 de lei vor scăpa de plata acestor sume.


Articole înrudite