03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Este deja tradiţie sau obişnuinţă, ca la două- trei săptămâni, gălăţenii să se poată răsfăţa cu bunătăţi ale producătorilor din diverse zone ale ţării. Şi pentru sfârşitul de săptămână ce tocmai a trecut, producătorii au etalat pe tarabe produse tradiţionale, fără conservanţi sau aditivi, în spaţiul special amenajat pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi. Produse din carne de porc, oaie sau vită, brânzeturi şi afumături, miere şi produse apicole, halviţă şi ciocolată de casă, turtă dulce, prăjituri de casă din Maramureş, covrigi şi halviţă din Piteşti, polen şi propolis din Cumpăna (judeţul Constanţa), toate au venit cu arome îmbietoare pentru gălăţeni. Şi dacă postul Sfinţilor Petru şi Pavel s-a încheiat, gălăţenii chiar nu au avut niciun fel de constrângere culinară. Cu atâtea bunătăţi nu e de mirare că de foarte multe ori mâncăm nu pentru că ne este foame, ci mâncăm pur şi simplu de plăcere. Corina Berariu, organizatorul evenimentului, doreşte ca şi pe viitor, la fiecare două săptămâni, să strângă producătorii la Galaţi: ciobanii braşoveni cu telemea de oaie, brânză de burduf, simplă sau cu diverse condimente, brânză de burduf în coajă de brad, pastramă, urdă dulce şi sărată, caşcaval afumat, telemea proaspătă de oaie şi vacă, cârnaţi afumaţi şi slănină ardelenească din Mărginimea Sibiului, tobă, şuncă, muşchiuleţ afumat, fără conservanţi, specifice judeţului Argeş. Ca masa să fie completă, au venit şi producători de băuturi şi au adus palincă de Zalău şi vin din judeţul Prahova. Scopul acestor târguri tradiţionale este, aşa cum poate aţi anticipat deja, să evităm cât de mult putem produsele cu aditivi şi alte adausuri nesănătoase şi să ne axăm, din ce în ce mai mult, pe o alimentaţie sănătoasă, fără conservanţi. Gălăţenii prezenţi la Târgul de produse tradiţionale au putut degusta specialităţile, înainte de a se hotărî ce să cumpere şi aşteaptă următoarea întâlnire cu producătorii autohtoni.


Articole înrudite