16 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Deşi Galaţiul a pierdut foarte multe trenuri privind dezvoltarea, iar impresia generală, mai ales cea dată de urbea noastră, este cea de încremenire în trecut, deoarece oraşe mult mai mici şi cu potenţial de dezvoltare mai mic au înflorit în ultimii ani, cumva autorităţile par că intenţionează să schimbe situaţia. Nu ne referim la faptul că ar încerca să recheme investitorii fugăriţi în trecut, ci privim la partea de dezvoltare a proiectelor cu finanţare europeană. Cifrele ne arată intenţiile urmate de paşi făcuţi în direcţia accesării cât mai multor fonduri şi în funcţie de limitările în accesări impuse. Galaţiul a reuşit să îşi depăşească porţia alocată privind accesările.
La finele anului trecut, Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est (ADR) şi-a prezentat bilanţul privind stadiul implementării programelor operaţionale din regiunea noastră de dezvoltare. Coordonatorul biroului judeţean Galaţi, Cristian Ochiu, a oferit câteva detalii pentru gălăţeni. În prezent, proiectele aferente judeţelor din regiunea de Sud-Est, respectiv Galaţi, Brăila, Buzău, Constanţa, Tulcea şi Vrancea, se cifrează la 364 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 68% din fondurile care puteau fi atrase conform alocării. Municipiilor Galaţi şi Brăila le-au fost alocate 36 de milioane de euro, împărţite egal pentru fiecare dintre cei doi poli de dezvoltare urbană. Galaţiul a reuşit să se claseze în topul accesărilor din regiune doar prin cinci contracte, cifrând 16,26 de milioane de euro.
Municipiul Galaţi a depăşit valoarea repartizată, de 18 milioane de euro, astfel încât unele dintre proiectele depuse au ajuns să fie clasate în zona planurilor de rezervă. Proiectele ADR pentru oraşul au inclus modernizarea străzii Basarabiei, iar în viitor vor fi reabilitate alte trei străzi şi bulevardul Oţelarilor.
În ceea ce priveşte judeţul, au avut loc investiţii majore în infrastructură. Facem referire la două porţiuni de drumuri judeţene, adică 29 de km pe DJ 251, drumul dintre Galaţi şi Tecuci, şi alţi 14 km pe DJ 253, între Cuca şi Băleni. Cele două investiţii totalizează circa 18 milioane de euro. Printre investiţiile cu fonduri europene de la nivelul judeţului se află extinderea celor două centre socio-medicale din Galaţi şi Pechea, un cămin de bătrâni şi reabilitarea şi dotarea ambulatoriul de specialitate al Spitalului clinic de urgenţă pentru copii “Sfântul Ioan” din municipiul Galaţi. Alte fonduri europene nerambursabile au fost atrase pentru proiectul de extindere a unui centru pentru recuperare a persoanelor adulte cu handicap şi proiectul privind reabilitarea Casei de Cultură a Tecuciului.
Există şi proiecte direcţionate spre învăţământ, pentru reabilitări şi modernizări la universitatea “Dunărea de Jos” precum şi a Grupului şcolar “Gheorghe Asachi”.


Articole înrudite