29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Reprezentanţii porturilor Galaţi şi Enns (Austria) s-au întâlnit în cadrul unui workshop desfăşurat miercuri în oraşul nostru, cu scopul identificării unor soluţii care să pună Galaţiul pe harta de tranzit a mărfurilor austriece. Workshopul de la Galaţi este cel de-al doilea, primul având loc la Enns, ocazie cu care specialiştii au analizat rezultatele unui studiu privind stabilirea unei linii pentru transportul combinat de mărfuri între cele două porturi.
Alexandru Capatu, reprezentantului Navrom SA/AG, a declarat: „În urma celor două workshop-uri vom trage nişte concluzii şi vom continua studiul, pe care sperăm să-l terminăm undeva la începutul anului viitor. Ideea acestui studiu s-a născut în 2008, când s-a semnat protocolul de colaborare între cele două porturi”. Conform aceleiaşi surse, portul gălăţean este atractiv pentru austrieci întrucât portul Galaţi este singurul centru logistic pentamodal din Europa, care se bucură de cinci căi de transport: nave maritime, nave fluviale, cale ferată largă, cale ferată normală şi şosea. Capătu a precizat: „Landul Austria de Sud, cu portul Enns, are mai multe locuri de muncă decât populaţie şi tot timpul a căutat izvoare de materii prime şi logistică pentru produsele finite. Ei cred că bazinul Mării Negre, bazinul Mării Caspice, regiunea Caucaz, Orientul Mijlociu au foarte mare viitor în dezvoltare şi s-au gândit că portul Galaţi poate să fie folosit ca placă turnantă atât pentru mărfurile pe care le importă cât şi cele pe care le exportă Austria. Galaţiul ar putea fi folosit ca port de tranzit dacă Dunărea ar funcţiona bine ca şi cale de transport, nu cum a funcţionat, din păcate, în august şi septembrie”. Reprezentantul Navrom a mai adăugat un amănunt important - 62% din exportul Austriei revine landului Austria de Sud, operat mai ales de portul Enns.
La eveniment au participat reprezentanţi ai porturilor Enns şi Viena din Austria, ai unui institut de cercetări ştiinţifice din Viena, realizator al studiului privind dezvoltarea transportului combinat de mărfuri, reprezentanţi ai autorităţilor şi operatorilor portuari gălăţeni. Autorităţile locale au fost reprezentate de Eugen Chebac, care a punctat poziţia strategică favorabilă la Dunăre a portului gălăţean în contextul implementării Strategiei Europene a Dunării precum şi rolul activităţii portuare în dezvoltarea oraşelor dunărene. Chebac a declarat: ”Datorită poziţiei sale geografice, Galaţiul a fost un oraş a cărui existenţă şi dezvoltare a depins multă vreme de portul său. Transportul pe apă este unul dintre cele mai ieftine şi mai ecologice tipuri de transport. Noi avem un potenţial deosebit, pe care trebuie să-l valorificăm, iar porturile austriece au o experienţă foarte bogată în acest domeniu. Împreună putem pune bazele unui sistem de transport combinat de mărfuri care să unească vestul Europei, prin gurile Dunării, cu ţările din Bazinul Mării Negre. Beneficii ar fi pentru toţi cei implicaţi - de la locurile de muncă nou create şi până la dezvoltarea economică şi reducerea poluării”.


Articole înrudite