29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În această perioadă Tecuciul pare o zonă de război, unde fiecare pare să facă doar după bunul plac, fără să ţină cont de reguli rutiere sau măcar de bun simţ. De la intrarea în oraş şi până la ieşire arterele de trafic sunt sufocate de autoturisme parcate ilegal. Spaţiile destinate pietonilor şi-au pierdut de mult destinaţia, acestea fiind luate cu asalt de către „stranieri” în mare parte, acestea lăsându-şi autoturismele luxoase la vedere, direct pe trotuar, cu intenţia vădită de a fi o piedică în calea celor care încearcă să treacă prin zonă, obligaţi fiind să admire limuzina. Mai mult de atât, pe lângă faptul că trotuarele au devenit peste noapte parcări de lux, tinerii cu chef de distracţie au pus monopol şi pe arterele de trafic, o parte dintre acestea fiind parcări, lucru ce a dus la incomodare reciprocă. Cert este că perioada are farmecul ei, acum nici înjurăturile nu mai sunt ca luna trecută, acestea căpătând „tente exotice”.
Ca şi cum nu ar fi fost suficient, aglomeraţia creată de întoarcerea celor plecaţi la muncă peste hotare, dublată de numărul mare de vizitatori ai Iarmarocului Moldovenesc, un motiv în plus de enervare şi stres este creat de comercianţii autohtoni, care, în goana lor după cumpărători scot diverse pancarde pe rastel metalic în mijlocul trotuarelor. Dacă noua modă în publicitate ar fi mai discretă nu ar deraja, numai că panourile cu preţuri promoţionale acoperă trei sferturi de trotuar iar trecătorii sunt obligaţi să se strecoare pur şi simplu, pentru a nu se accidenta. Această situaţie este întâlnită cu precădere pe strada Ştefan cel Mare, unde una dintre laturi e ocupată de comercianţii de parchet... la preţuri promoţionale.
Şi toate aceste situaţii deranjante au loc pentru că agenţii de poliţie sunt în număr foarte redus iar cei rămaşi asigură ordinea la Iarmaroc.


Articole înrudite