Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”, alături de Consiliul Judeţean Galaţi şi Centrul Europe Direct, invită gălăţenii să-şi petreacă seara de sâmbătă, 10 septembrie 2022, într-un cadru elegant şi relaxant, în Palatul Comisiei Europene a Dunării (actualul sediu al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”), primul sit din Galaţi şi al doilea din România care a câştigat titlul Marca Patrimoniului European, acordat de Comisia Europeană.
Evenimentul, organizat cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, îşi doreşte să aducă în atenţia publicului gălăţean clădirea de patrimoniu premiată la nivel european, rolul deosebit de important pe care Comisia Europeană a Dunării l-a avut la Galaţi, în România şi mai ales în construcţia Europei de astăzi.
Evenimentul „Invitaţie la Palat”, organizat de Consiliul Judeţean, Bibliotecă şi Centrul Europe Direct, se va desfăşura între orele 17:30 – 21:00 şi va cuprinde activităţi pentru toate categoriile de public: prezentarea Palatului Comisiei Europene a Dunării, în contextul Mărcii Patrimoniului European, tur ghidat al Palatului, reconstituirea unei şedinţe a delegaţilor Comisiei Europene a Dunării – moment realizat de elevii doamnei profesoare de istorie Camelia Nenu, expoziţii de carte, periodice şi rarităţi bibliofile din Colecţiile Speciale ale Bibliotecii, concursul „Vânătoare de comori” cu voluntari, dar şi momente artistice: dans contemporan realizat de elevii de la Şcoala de Dans Just Elitte Dance, sub îndrumarea coregrafei Geanina Sion, şi café concert la pian susţinut de îndrăgitul artist Lorin Lupoae.
"„Invitaţie la Palat” este un amplu eveniment organizat pentru a marca cea de a XXVIII-a ediţie a Zilelor Europene ale Patrimoniului, tema din acest an fiind „Împreună, în simbioză cu patrimoniul cultural”. Vă aşteptăm cu mare drag la o seară de neuitat, într-o atmosferă caldă, la Palat!", transmit reprezentanţii bibliotecii.