18 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ITM Galaţi: Autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al SSM, obligatorie
ITM Galaţi: Autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al SSM, obligatorie

La sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a avut loc o acţiune de conştientizare a angajatorilor privind respectarea prevederilor referitoare la autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, la care au participat un număr de 33 de persoane: conducători de unităţi, reprezentanţi ai serviciilor interne şi externe de prevenire şi protecţie, lucrători desemnaţi, membri ai Comitetelor de Securitate şi Sănătate în Muncă. Această acţiune face parte din Campania Naţională privind verificarea respectării prevederilor referitoare la autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă.


"Campania are ca obiectiv verificarea respectării prevederilor referitoare la autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM) de către angajatorii care au obligaţia autorizării la inspectoratul teritorial de muncă, conform prevederilor Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1425/2006, cu modificările şi completările ulterioare (Norme Metodologice). Prin desfăşurarea campaniei se urmăreşte, pe de o parte, conştientizarea angajatorilor cu privire la necesitatea respectării cerinţelor legale privind autorizarea funcţionării din punct de vedere SSM şi, pe de altă parte, verificarea respectării acestor prevederi. Potrivit articolului 13 lit. c) al Legii nr. 319/2006, în vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale, angajatorii au obligaţia să obţină autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM), înainte de începerea oricărei activităţi. În timpul controalelor efectuate de către inspectorii de muncă în anii anteriori, s-a constatat că unii dintre angajatori nu au solicitat autorizarea funcţionării din punct de vedere SSM, cel mai adesea din necunoaşterea obligaţiilor, iar unii angajatori desfăşoară şi alte activităţi care nu sunt menţionate în certificatului constatator, încălcând art. 5 din Normele Metodologice, conform căruia «angajatorii trebuie să îşi asume responsabilitatea privind legalitatea desfăşurării activităţii din punct de vedere al SSM pentru toate activităţile care se desfăşoară la sediul social, la sediile secundare sau în afara acestora»", se arată în comunicatul ITM Galaţi.


ITM Galaţi menţionează că este important ca toţi angajatorii să reţină şi să conştientizeze faptul că, indiferent de domeniul de activitate, punerea în aplicare a prevederilor legale în domeniul SSM reprezintă o soluţie pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, asigurarea unor locuri de muncă sigure şi, implicit, reducerea incidenţei accidentelor de muncă.


Articole înrudite