29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Măcelarul” de la Parfumul Teilor vrea arest la domiciliu
„Măcelarul” de la Parfumul Teilor vrea arest la domiciliu

Cererea bizară a lui Marian Anastasiu, bărbatul care şi-a lovit de mai multe ori concubina cu un cuţit pe 10 iunie 2014 într-un chioşc de la Parfumul Teilor, după ce a aflat că se pregăteşte să îl părăsească pentru un alt bărbat. Acesta a solicitat Curţii de Apel Galaţi să înlocuiască arestarea preventivă cu arestul la domiciliu, deşi asta ar fi însemnat să locuiască pe perioada procesului împreună cu cea pe care a încercat să o omoare. Tribunalul Galaţi a hotărât iniţial ca Marian Anastasiu să stea următorii patru ani după gratii şi să plătească despăgubiri şi cheltuieli judiciare de peste 4.000 de lei. Bărbatul a trăit în concubinaj cu victima aproximativ 19 ani, având cu aceasta şi doi copii minori. Între concubini existau permanent discuţii legate de faptul că toţi banii câştigaţi de bărbat erau cheltuiţi pe băutură şi jocuri de noroc. La sfârşitul lunii mai 2014, Marian Anastasiu a bănuit că partenera de viaţă îl înşeală şi a confruntat-o, discuţia încheindu-se cu alungarea din casă a bărbatului. Acesta a locuit în podul casei, pentru că nu avea unde să se ducă, dar periodic încerca să ia legătura cu consoarta, pentru a o convinge să se împace. Aşa s-a întâmplat şi în ziua fatidică, 10 iunie 2014, când a aşteptat-o pe aceasta lângă sediul Parchetului, de unde a însoţit-o la şcoala unde învăţau copiii. Ulterior, s-a deplasat cu concubina la chioşcul unde lucra, în zona Parfumul Teilor, iar discuţiile au continuat.

Furia i-a luat minţile

Femeia i-a spus că a cunoscut un alt bărbat şi nu mai vrea să ştie nimic de el. Marian Anastasiu a mers acasă, de unde a venit înarmat cu un cuţit şi profitând de un moment de neatenţie din partea consoartei, i-a luat telefonul mobil şi a citit mesajele trimise de amant, luând pe loc decizia să o omoare. Bărbatul a îndreptat camera de luat vederi din chioşc în altă parte şi s-a repezit cu cuţitul la femeie. Deşi a încercat să se apere, victima a fost lovită cu cuţitul în mai multe zone ale corpului. Agresorul a fugit şi s-a gândit să se sinucidă prin spânzurare, dar s-a răzgândit şi s-a predat la scurt timp la Poliţie. Marian Anastasiu a fost judecat pentru tentativă la omor, cu toate că victima a avut nevoie de doar 12-15 zile de îngrijiri medicale pentru a se recupera. Procurorii au apreciat însă că ceea ce contează la aprecierea gravităţii faptei este intenţia bărbatului de a suprima viaţa concubinei sale şi nu neapărat numărul de zile de îngrijiri medicale. Judecătorii au respins cererea de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu, decizia definitivă în acest caz urmând să se ia în 2015.



Articole înrudite