05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cimitirul municipal al Tecuciului este locul care a beneficiat de cea mai mare atenţie în ultimile luni, ca recompensă probabil, datorită faptului că zeci de ani în această zonă nu au fost făcute niciun fel de investiţii. În ultimul timp, însă, de aprope un an de zile, şirul investiţiilor pare nesfârşit, iar acest lucru nu face decât să bucure tecucenii care trec pragul acestui loc liniştit, iar acum şi modern. Încă din toamna anului 2010 aleile principale ale cimitirului au fost complet modernizate, locul asfaltului „ brodat” de gropi a fost luat de pavele, acestea însă au stopat accesul vizitatorilor cu autoturismele în incinta cimitirului, unde se poate pătrunde numai în cazuri deosebite. Schimbarea, în ceea ce priveşte restricţionarea accesului autoturismelor, a deranjat o parte dintre tecuceni, însă, observându-se ritmul alert al modificărilor, ideea a fost acceptată fără murmur.
Tot în această perioadă aleile cimitirului au fost iluminate, astfel încât să se prevină sustragerea şi deteriorarea monumentelor funerare de către răufăcători, aceştia putând fi depistaţi chiar şi pe timpul nopţii. Acest lucru se poate întâmpla acum şi datorită vigilenţei cu care acţionează agenţii Poliţiei Locale, care patrulează în această zonă, cunoscută cu risc ridicat de infracţiuni. Deşi vara este pe sfârşite, acţiunile din cimitir nu s-au sistat, constatându-se chiar o accelerare. În acest sens primarul tecucean Eduard Finkelstain ne-a precizat: „În cimitir se continuă acţiunea de curăţenie, acţiune axată mai ales pe zona din spatele cimitirului. În paralel se intenţionează a se realiza un caroiaj de drumuri bine delimitate între zonele principale ale cimitirului, dar şi printre morminte, astfel încât să se facă o oarecare delimitare. Pentru acest proiect, un exemplu elocvent este zona cadrelor militare, unde rigoarea militară şi-a spus cuvântul, aleile fiind perfect aliniate. După acest model, noi tronsoane vor fi creionate zilele acestea, cu căi de acces funcţionale. Anul viitor, însă, va veni cu noi investiţii, pe două dintre axele principale urmând a fi montate pavele, iar în paralel, restul aleilor urmând a fi betonate. Astfel, pe parcursul anului 2012 tot cimitirul va avea căi de acces funcţionale, betonate. Nu numai aleile principale, ci şi cele secundare, dintre morminte”.


Articole înrudite