04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Numărul notarilor gălăţeni, în creştere
Numărul notarilor gălăţeni, în creştere
Galaţiul se situează pe locul patru pe ţară ca mărime a corpului notarilor, doar în anul precedent alăturându-se încă 14 notari noi. Ciucă a declarat: „Avem 136 de notari, dintre care 14 au intrat anul trecut, 9 în urma definitivatului, 8 cu rezultate foarte bune şi 6 dintre cei care au peste cinci ani vechime în profesii juridice. Dintre aceştia, doar trei au rude care lucrează ca şi notari”. La Galaţi există şi notari stagiari, 4 în primul an de stagiatură şi 10 în cel de-al doilea an. Ciucă a ţinut să sublinieze şi faptul că notarii gălăţeni au o reprezentare foarte bună în forurile de conducere naţionale, vicepreşedintele Uniunii Notarilor din România fiind un coleg din Galaţi, Vasile Varga, aflat în imagine lângă Bogdan Ciucă, cea de-a treia persoană fiind unul dintre cei 14 notari noi, Răzvan Crăciun, cel care a avut una dintre cele mai bune lucrări de definitivat la nivel naţional.
România se situează pe locul 3 la nivel european privind numărul de notari raportat la populaţie. Astfel, comparativ cu media de 6 notari la suta de mii de locuitori, România înregistra (fără datele ultimului recensământ) 9 notari la suta de mii de locuitori.
Pe parcursul anului anterior, notarii arondaţi Camerei Notarilor Publici Galaţi au avut 6 seminarii de pregătire privind modificările aduse de Noul Cod Civil. În plus, aceştia au conceput şi o broşură de uz intern cu modificările survenite, pe înţelesul tuturor, care să le servească în activitatea curentă, în relaţiile cu publicul beneficiar. Bogdan Ciucă, preşedintele camerei gălăţene, care a făcut parte din comisia juridică parlamentară ce a lucrat la realizarea noului Cod Civil, este unul dintre coautorii broşurii de uz intern. Vasile Varga a precizat că notarii trebuie să se pună repede la curent cu toate modificările survenite, căci, prin specificul meseriei, trebuie să ofere răspunsul pe loc clientului care îi vizitează, oamenii nefiind amânaţi şi chemaţi la o dată ulterioară pentru a primi răspunsul solicitat.

Apostile eliberate în curând şi la Tecuci

Bogdan Ciucă a precizat că în prezent apostile se eliberează atât la sediul central din Galaţi, cât şi la Brăila, Focşani, iar pe parcursul acestui an o filială a camerei notariale va fi deschisă şi la Tecuci, astfel încât oamenii să poată obţine apostile în localităţile lor şi să nu fie nevoiţi să facă un drum până la sediul central din Galaţi.
Unul dintre cele două sedii gălăţene ale Camerei Notarilor Publici găzduieşte arhiva. Aceasta a preluat, la solicitarea judecătoriilor, arhivele aferente localităţilor Lieşti, Tecuci, Târgu Bujor, Ianca, Brăila, Panciu, Adjud şi Focşani.
Pe parcursul anului anterior solicitările privind eliberarea apostilelor au venit în special din partea medicilor, a personalului sanitar, precum şi a cadrelor didactice.


Articole înrudite