30 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Doleanţele legate de noul Contract Colectiv de Muncă de la Combinat urma să fie transmise în cursul zilei de ieri reprezentanţilor conducerii de către reprezentanţii salariaţilor sau ai federaţiilor sindicale care au fost desemnaţi să participe la tratativele pe marginea CCM-ului de anul viitor. Acest lucru a fost convenit de către reprezentanţii ambelor tabere în cadrul întâlnirii desfăşurate săptămâna trecută, după ce reprezentanţii administraţiei au transmis draftul contractului pe marginea căruia cei care reprezintă interesele siderurgiştilor ar fi urmat să aducă modificări şi să facă propuneri. De departe, cel mai fierbinte capitol va fi cel legat de salarizare, şi aici ne referim în special la majorarea salarială de care siderurgiştii ar urma să beneficieze sau nu anul viitor. Liderul Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber, care este şi preşedintele Federaţiei Solidaritatea „Virgil Săhleanu”, ne-a declarat că a transmis luni o listă cuprinzând revendicările legate de noul CCM, inclusiv solicitarea referitoare la creşterea cu 15% a salariilor. Cât despre reprezentanţii Sindicatului Siderurgistul, aceştia au pregătit un set de modificări legate de prevederile noului Contract Colectiv de Muncă pe care l-au transmis ieri conducerii, şi aici ne referim la conţinutul unor articole din noul contract, dar sindicaliştii nu au înaintat nicio cerere legată de creşterea salarială pe care doresc să o obţină de la patronat, deşi au stabilit care este procentul de majorare pe care îl vor solicita administraţiei Combinatului, procent pe care au decis să nu îl comunice salariaţilor care sunt membrii lor de sindicat. Întâlnirea privind negocierea noului Contract Colectiv de Muncă va avea loc în această dimineaţă.


Articole înrudite