24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute pe data de 5 iunie că joi va fi la Bruxelles, unde va participa la o conferinţă la nivel înalt, care va fi deschisă de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi în care, împreună cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, cu ambasadorul Statelor Unite la Uniunea Europeană, cu preşedintele Confindustria Italia şi cu ministrul economiei din Portugalia, vor discuta despre strategia de reindustrializare în Europa. „Este un pas important, care arată că România se află în prima linie a acestui efort. De altfel, contactele pe care le-am avut în ultima vreme cu colegii mei din grupul Visegrad, cu patrulaterul oţelului - Franţa, Luxemburg, Belgia şi România - au fost până acum încununate de succes. În ziua de 11 iunie este planificată o dezbatere în Comisia Europeană cu privire la Pactul Oţelului. În situaţia în care Comisia Europeană va aproba, în ziua de 11 iunie, imediat după aceea, am comunicat primului ministru că doresc să înfiinţăm un task-force pe industria oţelului în România. Mă veţi întreba de ce n-am făcut-o până acum. Acest pact privind oţelul permite abordarea unor teme care, fără un acord de principiu al Comisiei Europene, nu pot fi abordate ca atare pentru că sunt chestiuni care ţin de politica vamală, sunt chestiuni care ţin de schimbările climatice, care ţin de politica liber schimb a Uniunii Europene, care ţin de regulamentele privind piaţa internă şi care nu pot fi rezolvate doar la nivel naţional”, a declarat ministrul Varujan Vosganian. Dorinţa ministrului economiei, de reindustrializare a economiei este de apreciat, dar este greu de înţeles de ce până când acest lucru va fi pus în practică nu se iau măsuri pentru menţinerea capacităţilor actualei industrii, şi aici ne referim la toate domeniile. În ceea ce priveşte acordarea fostului colos siderurgic a unor facilităţi de către actualul guvern, care au scopul de susţinere în continuare a activităţii, acest lucru este de apreciat, cu condiţia ca patronului Combinatului să îi fie impuse şi anumite condiţii legate de menţinerea locurilor de muncă şi efectuarea unor investiţii.

Articole înrudite