20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Parcul Industrial Galaţi, în prag de a deveni funcţional
Parcul Industrial Galaţi, în prag de a deveni funcţional

Cel puţin acest lucru ar putea să devină realizabil în cel mai scurt timp, singurul hop care ar mai trebui trecut fiind cel legat de asfaltarea unui kilometru de drum care asigură accesul în locaţia respectivă. În cursul zilei de vineri, aleşii locali urmează să adopte două proiecte de hotărâre de Consiliu Local care vizează Parcul Industrial.
„Noi sperăm ca odată cu adoptarea celor două proiecte de hotărâre de Consiliu Local să putem demara activitatea în parc, chiar dacă mai trebuie asfaltat un kilometru din drumul de acces pe care se poate totuşi circula, fiind acoperit cu criblură. Sper ca drumul de acces să fie asfaltat până când oamenii de afaceri interesaţi să investească în parc vor obţine avizele necesare pentru a-şi desfăşura activitatea”, ne-a declarat directorul Parcului Industrial, Costică Voicu.
Rămâne de văzut în cât timp şi mai ales cum va fi rezolvată problema asfaltării, care a apărut din cauza problemelor cu care se confruntă firma care trebuia să execute lucrarea, şi mai ales cine vor fi investitorii care vor dori să investească în Parcul Industrial, ale cărui lucrări de executare au demarat pe vremea fostului premier Tăriceanu.

Seminar despre relansarea Parcului Industrial

Parcul Industrial din Galaţi, în colaborare cu Primăria Galaţi, cu mediul universitar gălăţean şi Asociaţia Parcurilor Industriale, Tehnologice, Ştiinţifice şi a Incubatoarelor din România, organizează vineri, la Parcul Industrial, seminarul cu tema „Direcţii prioritare pentru relansarea Parcului Industrial din Galaţi în perspectiva noii strategii a Uniunii Europene 2014-2020”. Cu această ocazie va fi lansat primul cluster naval la Galaţi.
Acest seminar este organizat cu scopul relansării activităţii Parcului Industrial din Galaţi, cu sprijinul autorităţilor locale şi regionale, a mediului de afaceri gălăţean precum şi a celor două instituţii de învăţământ superior, Universitatea „Danubius” din Galaţi şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.


Articole înrudite