25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Perioada de autorecenzare a fost prelungită
Perioada de autorecenzare a fost prelungită

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei, a anunţat că, în urma interesului crescut pentru autorecenzare manifestat de populaţie în ultimele zile, Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a decis să prelungească până pe data de 27 mai, inclusiv, perioada în care se poate face autorecenzarea.

„Am venit cu o propunere favorabilă în sensul prelungirii de colectare a datelor prin metoda online. Două criterii ne-au dus la analizarea unei asemenea situaţii: interesul populaţiei şi o reducere a costurilor. Continuăm să facem un lucru bun, ţinând seama de interesul populaţiei. Pare o decizie simplă, dar sunt multe implicaţii. Colegii mei din teritoriu, de la Direcţiile Judeţene, sunt cei care duc greul. Am propus preşedintelui CCRPL, Lucian Bode, un proiect de hotărâre, iar în decurs de numai două ore, am avut un răspuns din partea membrilor CCRPL. Avem hotărârea care reglementează noul calendar şi prelungim recenzarea în online până pe 27 mai. Suntem peste cota de autorecenzare din câteva ţări din UE, am depăşit Bulgaria, Croaţia. Putem să vă spunem că am recenzat, ca să fac o comparaţie, toată populaţia Bulgariei, deşi suntem pentru prima dată când facem un recensământ digital”, a precizat Tudorel Andrei.

Astfel, noul calendar al Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor este următorul:
- Platforma de autorecenzare va fi deschisă până vineri, 27 mai 2022;
- Vizita recenzorilor în teren se va desfăşura în perioada 31 mai – 17 iulie 2022.

Reamintim că fiecare salariat care se autorecenzează sau este autorecenzat primeşte o zi liberă.


Articole înrudite