15 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pe data de 8 octombrie, orele 11.00, pe strada Tecuciul Nou din Municipiul Tecuci s-a produs un acccident rutier în urma căruia M.Fănică de 54 de ani din Munteni a suferit o contuzie de stern şi contuzie de şold drept, R.Tincuţa de 62 de ani din Þigăneşti a suferit fractură bilaterală gambă dreaptă, C.Neculai de 51 de ani din Þigăneşti a suferit traumatism cranio-cerebral cu plagă frontalo-parietală şi P.Marghioala din Negrileşti a suferit traumatism cranio-cerebral şi fractură de braţ drept. Poliţiştii rutieri au stabilit că N. Fănică, care conducea autorurismul cu număr de Galaţi şi care este cunoscut ca taximetrist pirat, fiind sancţionat anterior în acest sens, nu a acordat prioritate, de trecere la efectuarea virajului la stânga, unui autoturism cu număr de Brăila, care era condus de N.Nelu de 44 de ani din Negrileşti, care de asemenea este cunoscut că efectuează teaximetrie ilegală. În cauză s-a întocmit dosar penal de ceretare penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzut de art.184.al.2.şi 4 din C.Penal.
„Poliţia Rutieră recomandă tuturor persoanelor să nu folosească autovehicule de ocazie pentru deplasarea lor, ci numai cele aparţinând firmelor autorizate de taxi şi transportul regulat maxi-taxi, deoarece transportatorii autorizaţi sunt obligaţi să deţină şi asigurare pentru pasageri şi bagajele acestora”, a precizat cms.Şef.Ionel Cîlici, şeful Biroului Rutier Tecuci.


Articole înrudite