02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţişti locali, îngeri pentru un coleg de la Penitenciarul Galaţi (FOTO)
Poliţişti locali, îngeri pentru un coleg de la Penitenciarul Galaţi (FOTO)

Poliţia Locală Galaţi sare în ajutorul poliţistului de penitenciare din cadrul Penitenciarului Galaţi!
"Un gest umanitar care nu poate trece neobservat a fost făcut miercuri, 17 mai, de către angajaţii Poliţiei Locale Galaţi, care, din proprie iniţiativă, au organizat o acţiune de donare de sânge pentru colegul nostru, Alexandru Moroian, care va suferi o intervenţie chirurgicală ce necesită transfuzii de sânge.
Astfel, aproximativ 30 de poliţişti locali şi-au suflecat mânecile şi s-au alăturat luptei pe care Alexandru o duce, contribuind semnificativ la vindecarea sa.
Actul poliţiştilor locali poate considera un exemplu demn de urmat în misiunea de a salva vieţi printr-un gest atât de simplu, dar de o importanţă vitală.
Înţelegem importanţa acestui gest care poate oferi bucurie, speranţă şi chiar şansa la viaţă. Cuvintele sunt mici şi puţine în faţa acestor oameni mari!
Le mulţumim pentru dăruirea faţă de cei aflaţi în suferinţă, pentru spiritul civic şi onoarea cu care poartă uniforma!
Pentru sânge nu există fabrici, există doar inimi!", transmite Penitenciarul Galaţi. FOTO, mai jos!


Articole înrudite